EduPedu: Inspectorii școlari generali numiți politic, din pixul ministrului Cîmpeanu, vor putea decide la ce școli merg banii din PNRR, vor putea semna contracte și tot ei se vor verifica și vor monitoriza derularea proiectelor

profesori, scoala Sursă foto: Unsplash

Inspectoratele școlare prin reprezentații lor, inspectorii școlari generali și adjuncți, vor putea verifica unde și cum se duc banii alocați școlilor din proiectele reformei „PNRR România educată”, ba chiar vor putea contracta proiecte pe care tot ei le vor monitoriza, potrivit unui ordin de ministru obținut de Edupedu.ro, prin care Ministerul Educației își deleagă atribuțiile ISJ-urilor.

Ordinul de ministru 4.338 din 27 iulie 2022 a fost semnat în locul lui Sorin Cîmpeanu de secretarul de stat Gigel Paraschiv, responsabil pentru învățământul superior, încă din luna iulie, dar nu a fost anunțat, ori pus în dezbatere publică sau în rubrica „ordine de ministru” de pe site-ul Ministerului Educației și nici publicat în Monitorul Oficial.

Ordinul de delegare a atribuțiilor în cheltuirea banilor din PNRR vine în condițiile în care Inspectoratele Școlare Județene din România sunt conduse de politicieni – 50% dintre inspectorii școlari generali fiind membri PNL, 40% sunt de la PSD, iar restul sunt de la UDMR. Doar 2 inspectori generali dintre cei 42 nu au afiliere politică formală, fiind doar susținuți de partide în funcțiile respective. Politizarea inspectoratelor merge, însă, mult mai în profunzime, de multe ori dincolo de inspectorii școlari simpli, inspectoratele devenind anexe ale partidelor, mai degrabă decât instituții profesioniste de îndrumare și control pentru școli. Lista membrilor de partide aflați în fruntea inspectoratelor școlare județene, mai jos în articol.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: