O echipă de economiști din cadrul Universității Babeș-Bolyai a lansat harta interactivă care arată rata de incidență la nivelul fiecărei localități din România. Aceasta va fi actualizată zilnic și este realizată în cadrul unui proiect de cercetare care monitorizează în timp real evoluția pandemiei, respectiv starea economică a țării. Instrumentul este disponibil în contextul în care începând din 28 martie, autoritățile române au introdus noi restricții anti-COVID-19, acestea aplicându-se în funcție de rata de incidență (numărul cumulat al cazurilor noi în ultimele 14 zile raportat la mia de locuitori) corespunzătoare fiecărei localități.
Școala de Științe Sociale a UBB, prin intermediul unei echipe de cercetători ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), a realizat o hartă interactivă care arată rata de incidență la nivelul fiecărei localități din România. Datele sunt actualizate zilnic. Harta interactivă este realizată în cadrul proiectului de cercetare denumit COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor (RoEIM) care monitorizează în timp real evoluția pandemiei, respectiv starea economică a țării, oferind în același timp previziuni pe termen scurt și mediu privind pandemia și performanța economică a României.
„Proiectul lansat de noi se concentrează în primul rând asupra consecințelor economice ale pandemiei, respectiv asupra elaborării unor studii și analize privind perspectivele post-COVID-19 ale economiei românești. Pandemia reprezintă o perioadă de incertitudine și volatilitate ridicată, în care situația se poate schimba radical de la o zi la alta. Este de datoria noastră să monitorizăm atent și evoluția pandemiei, aceasta având consecințe economice semnificative chiar și pe termen foarte scurt. Din acest considerent s-a născut ideea de a construi un instrument util pentru întreaga societate, care să arate în timp real evoluția ratei de incidență la nivelul localităților din România”, a declarat Răzvan Mustață, decanul FSEGA.
Harta poate fi extrem de folositoare pentru a determina restricțiile în vigoare din fiecare localitate și din toată țara, ne spune unul dintre membrii echipei de proiect, Csala Dénes, de la Lancaster University, cadru didactic asociat UBB FSEGA. “Am creat acest tool pentru că, din păcate, la momentul de față guvernul nu are o interfață oficială comună, unde toate datele sunt comunicate în mod transparent. Datele noastre provin de la data.gov.ro și sunt actualizate la ora 10:00 în fiecare zi. Această imagine este diferită de imaginea publicată la nivel de județ până acum, pentru că oferă informații mult mai precise – acest tip de monitorizare ar fi trebuit să înceapă cu un an în urmă, dar datele pe nivel de localitate au devenit publice numai la 1 martie 2021. Interfața este responsivă, adică este compatibilă cu ecrane mari și telefoane de asemenea și denumirile localităților apar graduat, în funcție de nivelul de zoom. Avem și o căsuta de căutare”, menționează Csala Dénes. “Credem că acest indicator, pe baza căruia guvernul decide nivelul de restricții, chiar dacă la prima vedere pare a fi destul de complex, este potrivit pentru reflectarea situației de pandemie. Cele mai afectate sectoare economice sunt restaurantele și cafenelele, pe lângă sălile de fitness și alte activităti care se desfășoară majoritar seara sau în weekend”, a subliniat reprezentantul echipei RoEIM.
Rezultatele complete ale proiectului de cercetare, actualizate în regim zilnic, pot fi consultate pe platforma online, iar analizele mai detaliate sunt publicate în mod continuu pe pagina Facebook a proiectului
Proiectul de cercetare este coordonat de Szász Levente (profesor, UBB FSEGA), iar membrii echipei sunt Bálint Csaba (BNR, cadru didactic asociat UBB FSEGA), Csala Dénes (Lancaster University, cadru didactic asociat UBB FSEGA), Csíki Ottó (doctorand UBB FSEGA), Nagy Bálint Zsolt (conferențiar UBB FSEGA), Rácz Béla-Gergely (lector UBB FSEGA).