E.ON ar putea vinde furnizarea din România: „Efectuăm o revizuire strategică a afacerii, dar nu am luat o decizie” / Romgaz vrea să cumpere un furnizor

eon romania Sursa foto: eon.ro

Compania germană E.ON ar analiza vânzarea afacerii de furnizare de gaze și energie electrică din România, conform surselor din piață. Informația a fost transmisă inițial de HotNews.ro. Compania afirmă pentru Economedia că efectuează o „revizuire strategică a afacerii”. Recent, compania românească de stat Romgaz spunea că vrea să cumpere un furnizor. Contactat de Economedia, directorul Romgaz spune că nu poate comenta asupra unor speculații. Amintim că ultimii ani au adus câteva exit-uri majore din piața de furnizare de energie din România: italienii de la Enel au vândut toate afacerile din România către grecii de la PPC, iar cehii de la CEZ au vândut furnizarea din România către fondul australian Macquarie, iar ulterior compania a fost achiziționată de Premier Energy.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze și electricitate din România, cu un portofoliu de circa 3,4 milioane clienți.

„În conformitate cu strategia sa, E.ON își revizuiește în mod continuu portofoliul pentru a avansa în cadrul agendei sale strategice privind durabilitatea, digitalizarea și creșterea. În acest context, E.ON efectuează o revizuire strategică a afacerii sale de vânzare cu amănuntul în România. Nu s-a luat încă o decizie și nu putem oferi alte comentarii”, arată un răspuns transmis de E.ON pentru Economedia.

La începutul lunii, compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, s-a arătat interesată să cumpere un furnizor de energie și gaze.

Consiliul de Administrație al companiei a convocat adunarea generală a acționarilor în acest sens. „Aprobarea achiziționării de servicii juridice de consultanță, asistență și/sau de reprezentare juridică externă a SNGN Romgaz SA necesare pentru achiziționarea unui pachet de acțiuni/active/ în cazul unui transfer de business de la o societate care activează în domeniul furnizării energiei electrice și a gazelor naturale”, conform unui anunț publicat la Bursa de Valori București (BVB).

Răzvan Popescu, director general al Romgaz, a declarat pentru Economedia: „Romgaz este o companie listată la bursă și nu pot comenta asupra unor speculații apărute în spațiul public”.

Anterior, el spunea că „Romgaz intenționează să își diversifice portofoliul, inclusiv în zona consumatorului casnic conform strategiei de dezvoltare a grupului”.

Compania Romgaz a încheiat anul 2023 cu afaceri de 9 miliarde de lei, în scădere cu 32,63%, și un profit net de 2,81 miliarde lei, în creştere cu 10,42% comparativ cu anul anterior.

E.ON Energie România a raportat în 2022, ultimul an cu rezultate disponibile, afaceri de 13,7 miliarde lei, duble față de anul 2022, și o pierdere de 358,8 milioane de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.