Duolingo Inc a anunţat luni că are ca obiectiv o evaluare de 3,41 miliarde de dolari în urma Ofertei Publice Iniţiale (IPO) din SUA, platforma pentru învăţarea limbilor străine beneficiind de interesul crescut pentru instrumentele de educaţie online în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
Tranzacţionarea acţiunilor se va face sub simbolul “DUOL”, în cadrul indicelui Nasdaq al Bursei de pe Wall Street.
Aproximativ 5,1 milioane de acţiuni vor fi oferite la listare, cu preţuri cuprinse între 85 şi 95 de dolari fiecare.
Duolingo are aproximativ 40 de milioane de utilizatori activi lunar, care învaţă 40 de limbi.
Compania cu sediul în Pittsburgh anunţase recent că veniturile sale au fost mai mult decât duble în primul trimestru din 2021, 72% din venituri fiind generate de abonamente şi aproape 17% din reclame.
Cu peste 500 de milioane de descărcări, aplicaţia este una dintre cele mai profitabile în categoria educaţie, atât la Google Play cât şi la App Store.
Firma a fost înfiinţată în 2011 de Luis von Ahn şi Severin Hacker, care s-au întâlnit la Universitatea Carnegie Mellon, unde von Ahn era profesor de informatică iar Hacker era doctorandul său.
Duolingo a fost evaluată în noiembrie la 2,4 miliarde de dolari în urma investiţiei de la Durable Capital Partners şi General Atlantic.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay