Duduie importurile de gaze din Rusia. România importă miercuri aproape o treime din gazele pe care le consumă

gaze Sursa foto: Pixabay

Miercuri, 30 martie, importurile de gaze din Rusia acontează aproape o treime din consumul Romaniei, respectiv 10,2 milioane de metri cubi la un consum de 37 milioane de metri cubi.

Se aduc gaze pe toate părțile, adică prin Ucraina, prin Bulgaria si prin Republica Moldova, toate avănd aceeași proveniență rusească, așa cum se poate vedea în datele interactive Transgaz.

Starea Sistemului Nalional de Transport a ieșit din zona de „optim”, pentru că fluxul de gaze este prea mare. Explicația acestor importuri mari la un consum relativ mic, datorat temperaturilor în creștere, este că a început deja stocarea în depozite. 6 milioane de metri cubi se introduc acum în subteran, în ciuda faptului că încă suntem, pentru două zile, în ciclul de extracție.

Reamintim cu această ocazie că UE vrea să oblige tările membre să umple la 90% capacitatea din depozite pentru următorul sezon rece. În același timp, avem importuri mari pentru că parte din ele, 3,9 milioane de metri cubi, sunt pentru Ungaria, noi funcționănd doar ca țară de tranzit.

România iese din sezonul rece 2021-2022 cu circa 600 de milioane de metri cubi de gaze rămase în depozite, dintr-un total de 2,2 miliarde stocate. Capacitatea totală a depozitelor din țară este de 3,2 miliarde.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: