Drumul de mare viteză București – Giurgiu: Două variante analizate ca punct de plecare / Licitația pentru studiul de fezabilitate, lansată până la finalul anului

Centura Giurgiu autostrada nemțească beton rezistă la caniculă Sursa Foto : CNAIR

Autostrada București – Alexandria (A6) cu profil prevăzut de 3 benzi/sens până la Ghimpați sau Drumul Radial 10 București – Măgurele sunt două dintre variantele pe care Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), care preia dezvoltarea de autostrăzi de la CNAIR, le analizează ca punct de plecare pentru drumul de mare viteză București – Giurgiu.

Acest obiectiv strategic de pe Coridorul de Transport (TEN-T Core) va fi primul proiect nou al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, iar licitația pentru studiul de fezabilitate ar urma să fie lansată până la finalul anului, anunță compania.

„Autostrada București – Alexandria este una dintre variantele pentru desprinderea A5 București – Giurgiu, în zona Ghimpați, km. 12. București – Giurgiu va avea la bază o analiză multicriterială care va determina profilul drumului, autostradă sau drum expres, dar cel mai probabil, având în vedere valorile de trafic va fi autostradă. În același timp, analiza trebuie să fundamenteze aliniamentul ales. În prima etapă a analizei multi critieriale, Faza 1, vom avea patru sau cinci variante de traseu. Fiecare trebuie să includă constrângerile de pe traseu, autorizații de construire deja emise, rețele de utilități, investiții ale autorităților locale. Se vor selecta două variante, cele mai favorabile, în funcție de costul estimat și trafic. În cadrul analizei va fi și București – Ghimpați – Giurgiu, dar va fi și posibilitatea desprinderii din Autostrada București – Sud (A0), cel mai probabil continuarea Drumului Expres Măgurele, acum în etapa studiului de fezabilitate. Dintre acestea vom alege cea mai bună variantă de traseu. În ceea ce privește varianta de traseu București – Ghimpați, alături de colegii de la CNAIR am prevăzut profilul de 3 benzi/sens, de altfel, toate nodurile prevăd deja această a treia bandă, pentru că noi o considerăm favorită pentru București – Giurgiu, dar trebuie să fundamentăm. Între București și Giurgiu este zona protejată Comana, sit Natura 2000, zonă care trebuie ocolită. Din analizele noastre, aceasta ar fi una dintre variantele de traseu. Toate aceste variante vor fi analizate la Ministerul Transporturillor și CESTRIN în cadrul Modelului Național de Transport, acolo se vor face simulări de trafic”, a declat directorul CNIR, Gabriel Budescu.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În privința finanțării pentru autostrada/drum expres București – Giurgiu, CNIR va solicita proiectantului să prevadă și analiza posibilității de finanțare prin parteneriat public privat și sunt luate în calcul toate variantele de finanțare: fonduri europene, fonduri de la Buget sau parteneriat public privat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: