Constructorul Erbașu poate începe lucrările pentru execuția Drumului de Legătură între municipiul Oradea și Băile Felix după ce Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire. Șoseaua va avea o lungime de 6 kilometri și va deveni o centură a comunei Sânmartin de pe DN 76 Oradea – Băile Felix – Deva.
Proiectul centurii a fost transferat în 2020 de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Bihor prin Ordonanța de Urgență care a descentralizat unele dintre investițiile Companiei de Drumuri. Șoseaua va avea o lungime de 5,7 kilometri, la care se adaugă bretelele rutiere de legătură de peste 2 kilometri. Lățimea drumului va fi de 10 metri, cu două benzi de circulație, câte una pe sens. De-a lungul acestuia este prevăzută o pistă de biciclete cu o lățime de 3 metri. Traseul va porni din strada Iancu de Hunedoara din Oradea și va ocoli atât localitatea Sânmartin, cât și stațiunile Băile 1 Mai și Băile Felix. Sunt prevăzute 3 poduri, 2 pasaje supraterane, un viaduct și trei intersecții giratorii. Primul pasaj peste Centura municipiului Oradea va avea o lungime de 430 de metri iar al doilea, de 800 de metri, va supratraversa calea ferată Vascău – Oradea. Suplimentar, pentru a asigura conectarea dintre DN76 și noua șosea de centură, este prevăzut și un drum de legătură de aproximativ 900 de metri lungime, în dreptul girației de la intrarea în localitatea Sânmartin, în cartierul numit popular „Cartierul ANL”. Conform ofertei depuse, valoarea proiectului este de 148.940.166,91 lei fără TVA. Durata de realizare a centurii este de 17 luni, din care 3 luni proiectare și 14 luni execuție. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.
Autorizația de Construire este emisă pentru o perioadă de 12 luni cu o valoare a lucrărilor de 117 milioane lei. În Nota de Fundamentare, Ministerul Transporturilor arată că legătura Oradea – Băile Felix este deja foarte aglomerată, cu peste 32.000 de mii de autovehicule pe zi în aria periurbană a municipiului Oradea, un flux major de circulație fiind legătura pe DN 76. „Ȋn prezent, spre municipiul Oradea converg o serie de drumuri naţionale: DN 1; DN 19; DN 76; DN 79, care generează un trafic intens atât de tranzit cât şi local. Efectele creşterii traficului au devenit vizibile pe arterele principale şi de tranzit din interiorul municipiului Oradea, prin creşterea timpilor de deplasare, ambuteiaje, disconfortul participanţilor la trafic şi al locuitorilor, creşterea poluării fonice şi a emisiei de noxe în zona locuită a municipiului, creşterea cheltuielilor de întreţinere a arterelor de circulaţie. Ȋn cadrul studiului de trafic realizat, s-a concluzionat că la nivelul anului 2021, în aria periurbană a municipiului Oradea, media zilnică anuală MZA este estimată la 32.422 vehicule fizice, iar pentru anul de perspectivă 2036, se estimează că media zilnică anuală MZA va înregistra o creştere a traficului de aproximativ 58.475 vehicule fizice. Un aport major al traficului îl reprezintă fluxurile generate pe DN 76 între Băile Felix – comuna Sânmartin – municipiul Oradea, fiind necesară pe acest tronson realizarea unei alternative de circulaţie la actualul traseu al DN 76”, arată proiectul de Hotărâre de Guvern pentru Drumul de Legătură Oradea – Băile Felix.