Drulă, despre blocajul de pe primul lot al Autostrăzii Centura Bucureşti Nord: În mandatul lui Sorin Grindeanu, CNAIR a pierdut patru din şase contestaţii la CNSC. Acuze de incompetenţă şi „posibil, corupţie”

Catalin Drula USR Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Patru din cele şase contestaţii pe care Compania de Drumuri le-a pierdut la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor la contractul pentru primul lot al Autostrăzii Centura Bucureşti Nord au fost în mandatul ministrului Sorin Grindeanu (n.r. preluare mandat pe 25 noiembrie 2021), acuză fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă.

Acesta a avut o reacţie dură prin care îl acuză pe Sorin Grindeanu şi pe şeful CNAIR Cristian Pistol (membru PNL) că au menţinut deciziile comisiilor de evaluare pe care CNSC le-a desfiinţat şi astfel au întârziat semnarea contractului la aproape patru ani de la lansarea licitaţiei.

Drulă susţine că se poate vorbi despre neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu şi posibil „corupţie” fără a aduce, însă, probe directe care să probeze acuzaţiile. Incompentenţa CNAIR în această speţă este probată, concret, prin situaţia de fapt. CNSC a admis, miercuri contestaţia grecilor de la Intrakat, iar oferta italienilor de la Pizzarotti trebuie reevaluată, implicit contractul nu poate fi semnat.

Ce a scris Cătălin Drulă pe Facebook: „Licitația pentru lotul 1 de 17km din Autostrada de Centură a Bucureștiului – Nord este încă neîncheiată la PATRU ANI de la lansare. Azi Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a anulat IARĂȘI evaluarea făcută de CNAIR. A ȘASEA OARĂ. De 6 ori (ultimele 4 respingeri fiind în mandatul dlui. Grindeanu) a respins CNAIR una din cele 2 oferte rămase în competiție și de fiecare dată acel constructor a câștigat în instanță pe motiv că descalificarea nu este legală. Este incredibilă această bătaie de joc și cum nimeni nu răspunde pentru ea. Din două una – ori acel constructor trebuie pe drept descalificat și CNAIR este complet incompetent în a justifica această descalificare, ori este descalificat în continuu pe nedrept. În ambele cazuri vorbim de o neîndeplinire a obligațiilor de serviciu (și posibil, de corupție) cu consecințe grave asupra economiei românești.

În 29 noiembrie, după a 6-a evaluare, Sorin Grindeanu ne anunța pe Facebook (link în comentarii) că e gata, avem constructor desemnat. Acum când evaluarea a fost anulată, tace. E prea mult totuși, 4 ani și 6 evaluări desființate repetat de instanțe (CNSC și Curtea de Apel București). Acest sector din Autostrada de Centură leagă, practic, A1 București-Pitești de DN1 București-Ploiești (de unde autostrada este deja în construcție până la A3 și aproape de DN2, adică A0 Nord lotul 2 semnat în mandatul meu) și este extrem de important pentru România și pentru Capitală.

Îi cer ministrului Grindeanu să îi tragă la răspundere pe responsabili, să își asume acest eșec colosal și să oprească această nebunie. Cineva din CNAIR își bate joc de România și trebuie oprit!”.

Decizia CNSC pentru lotul 1 vine la doar două zile de la contestaţia turcilor de la Ictaş pe care au depus-o la Curtea de Apel Bucureşti pentru Lotul 3 al Autostrăzii Nord, contract care urma să fie semnat cu chinezii de la CCECC după cum Economedia a explicat aici.

Contractul pentru primul lot, 17,5 kilometri între Autostrada A1 București – Pitești (Joița) și DN 1 Corbeanca a fost scos la licitație pe 6 iunie 2019 pentru o valoare de 842 milioane lei. Durata de realizare este de 34 de luni din care 12 pentru proiectare și 22 de luni pentru execuție, iar pe traseu sunt prevăzute două pasaje cu o lungime mai mare: un pasaj cu o lungime de 733 m peste CF101 București – Pitești DN7 și un pasaj cu lungime de 650 m peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: