Dronele, pregătite să ia locul curierilor clasici: cum își dezvoltă marile companii tech serviciul aerian de livrare

drone Sursa foto: Pexels

Într-un viitor nu foarte îndepărtat este posibil să primești colete livrate cu o dronă. Amazon și Google lucrează deja la astfel de proiecte care pot înlocui curierii tradiționali, în timp ce în Africa dronele salvează vieți la propriu, scrie Autocritica.ro într-o analiză despre automatizarea livrărilor la domiciliu.

Anunțat inițial în 2013, proiectul Amazon Prime Air a evoluat lent, în ton cu schimbările legislative. Și asta pentru că planul prevede inclusiv o schimbare din temelii în privința modului în care sunt transportate bunurile de când sosesc în posesia companiei și până ajung la clienți.

Pentru ca un astfel de sistem de transport cu drone să fie eficient și viabil, Amazon vrea să înlocuiască clasicele depozite de mari dimensiuni care stochează produsele pentru a fi livrate ulterior clienților din regiune. În locul lor, Amazon intenționează să aibă centre de mici dimensiuni în orașe, acolo unde vor fi depozitate doar anumite tipuri de produse, pretabile pentru a fi livrate cu dronele. Tot aici există și o “armată” de drone pregătite să călătorească rapid la destinație.

Ulterior, Amazon a continuat să lucreze la îmbunătățirea proiectului, iar la sfârșitul anului 2019 a anunțat un nou design pentru dronele utilizate. Acestea sunt capabile să transporte colete de până la 2.25 kilograme pe o distanță de cel mult 25 de kilometri, adică suficient de mult pentru un traseu care să traverseze Bucureștiul dus-întors.

Probabil te întrebi însă cum îți vei primi coletul cu drona dacă stai într-un cartier rezidențial de blocuri la etajul 7. Pentru moment, dronele dezvoltate de Amazon au nevoie de un spațiu liber generos pentru a ateriza, astfel că sunt folosite doar în zone cu case. Oricum, slabe șanse ca Amazon să dezvolte cândva o dronă capabilă să se strecoare prin spațiul îngust dintre cele 5-7-9 blocuri ale unui ansamblu rezidențial ridicat de “dezvoltatorii imobiliari” care au obținut autorizații de construcție prin “metode tradiționale”. În fond, în marile orașe din România este o adevărată aventură să găsești un loc de parcare printre blocuri. Ca să nu mai vorbim inutil despre spații verzi.

Planurile inițiale prevedeau o lansare mai largă a serviciului Amazon Prime Air pentru finalul anului 2019, însă tehnologia nu este încă suficient de matură, iar compania lui Bezos continuă pregătirile. Pe lângă Marea Britanie, Amazon are centre de dezvoltare pentru serviciul cu drone în Statele Unite, Franța, Austria și Israel.

Amazon nu este însă nici pe departe singura companie care încearcă să dezvolte drone pentru livrări. În august 2014, la numai 8 luni după Amazon, Google făcea o dezvăluire interesantă: lucra deja de doi ani la un proiect asemănător în îndepărtata Australie.

Proiectul celor de la Google se numește Wing și a funcționat în faza inițială în incubatorul Google X, o companie de cercetare și dezvoltare semi-secretă înființată în 2010. Ideea era în esență simplă: revoluționarea livrărilor. “Sistemul de livrări de a doua zi realizat de (n.r – compania americană de curierat) FedEx a schimbat lumea. Acum începem să vedem că livrările de colete în aceeași zi schimbă lumea. De ce am crede că următoarea inovație de 10 ori mai bună, și anume să primești un colet într-un minut sau două, nu va schimba lumea?”, se întreabă Eric “Astro” Teller, directorul Google X.

Citește tot articolul pe Autocritica.ro, partener Economedia.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: