DOCUMENT Proiect pentru majorarea salariului minim la 3.700 lei, de la 1 iulie / Formula pentru calculul salariului minim

bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Salariul minim brut din România se va majora de la 3.300 lei la 3.700 lei pe lună, începând cu data de 1 iulie 2024, a decis joi Guvernul, după discuțiile cu sindicatele și patronatele în cadrul Consiliului Național Tripartit.

Proiectul pentru majorarea salariului brut – poate fi descărcat de AICI:

 „HOTĂRÂRE pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată

Începând cu data de 1 iulie 2024, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art.164 alin.(1) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include indemnizații, sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.700 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 168,000 ore pe lună, reprezentând 22,024 lei/oră”.

Totodată, amintim că Guvernul lucrează la o nouă formulă de calcul pentru salariul de bază minim brut pe țară. Astfel, acesta va fi calculat în funcție de rata anuală prognozată a inflației, Produsul Intern Brut (PIB) prognozat, populația ocupată prognozată și câștigul salarial mediu brut lunar prognozat. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi calculat în funcție de ”nivelul orientativ de 50%” din câștigul salarial mediu brut.

Formula pentru calcului salariului minim brut:

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: