Doar așa mai putem fi net exportatori. Vântul face să avem surplus de electricitate pentru export și ține prețurile jos

parcul eolian cez Sursa foto: CEZ Romania/Facebook

Avem azi și vânt destul de puternic, avem și soare, așa că aportul de energie regenerabilă (cea mai ieftină) permite să asigurăm întreg consumul intern și să avem și disponibil pentru export. Un export semnificativ, după cum se poate vedea în captura atașată de la Transelectrica, de peste 1.500 MW orari. Este o situație mai rară în ultimele luni, caracterizată prin importuri nete și prețuri mari de piață, cu precădere seara, pe vârful de consum, datorate faptului că aveam consum mare și producție internă insuficientă.

Acum însă, cu peste 2.500 MW producție în eolian și fotovoltaic – mai mult de 30% din total piața s-a calmat. Din datele OPCOM (operatorul bursei de energie), cel mai mare preț al zilei este la ora 20.00 – 186 euro/MWh. Cu o lună jumătate în urmă, prețul instantaneu de seară al energiei era de aproape 1.000 euro/MWh, piața era în criză iar ședințele de urgență se țineau lanț la Ministerul Energiei. Chiar și în urmă cu două săptămâni, tot înregistram prețuri de peste 600 euro/MWh. Acum însă, cel mai mare preț al zilei este de 186 euro iar, la orele prânzului, înregistrăm chiar un cost de 0 euro/MWh al energiei.

Pe aproape toate intervalele orare, cu excepția serii, suntem net exportatori în Bulgaria, cantități mari, care ajung și la peste 1.500 MW. De importat, importăm mici cantități din Ungaria, și doar pe patru tronsoane orare.

Cât privește diagrama producției de energiei, la această oră, prima sursă a României este eolianul, cu peste 1.700 MW, urmat de nuclear, cu producția  lui obișnuită – peste 1.300 MW și de ape. Viitura de pe Dunăre este deocamdată pe sectorul unguresc, încă nu a ajuns în România, ca să se vadă la turbinele Porților de Fier ale Hidroelectricii. Urmează termo pe gaz și pe cărbune, apoi energia solară.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Același stil agramat , lipsit de eleganță și claritate .
    Totuși am o nedumerire de ce prețul energiei este în euro/MWh și producția de energie electrică este in MW orari sau MW chiar ?
    Poate Taksu lu ăla care respiră greu mă lămurește, că domnul Matei Ionescu nu a răspuns niciodată. Sunt sigur ca autorul nu a fost la Harvard ! Ha,ha,ha, …
    Sorry , nu le am cu emoticoanele !
    In rest numai de bine.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.