Directorul Federației Patronale Petrol și Gaze: “Cantităţile de gaze din această iarnă sunt limitate şi sperăm la o iarnă uşoară”

gaze Sursa foto: Unsplash / Junho Kwon

Cantităţile de gaze din piaţă sunt limitate în această perioadă, iar companiile din domeniu speră să avem o iarnă uşoară, pentru a nu exista probleme de alimentare cu gaze, a declarat Cătălin Niţă, director executiv al Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze din România (FPPG), citat de Agerpres.

El a fost întrebat dacă vor fi probleme în alimentarea cu gaze la iarnă, în contextul în care Transgaz a lansat recent o licitaţie pentru achiziţia de gaze pentru echilibrarea sistemului.

“În primul rând, piaţa gazelor şi sistemul naţional de gaze sunt dinamice şi se întâmplă lucruri în fiecare zi. Producţia de gaze este destul de limitată în prezent, iar în piaţă nu mai sunt cantităţi însemnate, însă nu am vreun semnal din partea nimănui că urmează să se întâmple ceva rău sau alarmant. Într-adevăr cantităţile de gaze din această iarnă sunt limitate şi sperăm la o iarnă uşoară”, a spus Niţă, într-o conferinţă organizată de Asociaţia România Inteligentă.

La rândul său, Daniela Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), prezentă la aceeaşi conferinţă, a adăugat că, în general, pe vârf de consum, la temperaturi scăzute, România are o vulnerabilitate în alimentarea cu gaze.

“Industria a încercat să propună de mai mulţi ani soluţii, dar nu am indicii că această situaţie s-a îmbunătăţit. Furnizorii au o abordare prudenţială şi încearcă să se asigure că vor avea acces la sursele necesare”, a precizat Dărăban.

În momentul de faţă, riscul pe care ea îl vede vine din zona de reglementare şi se referă la posibile întârzieri la plată din partea statului a sumelor promise în contul OUG 118/2021 privind compensarea facturilor consumatorilor.

“Impactul acestui pachet de măsuri pe cashflow-ul furnizorilor este semnificativ. Riscul este dacă plăţile întârzie, dacă dosarele sunt lăsate pe la tot felul de instituţii. Aceasta din cauza volumului foarte mare şi a efortului financiar semnificativ din partea bugetului de stat. Ideea este să vină aceste ajutoare în timp real, orice întârziere este un risc, în rest facem tot ce putem să ne asigurăm că vom livra energia necesară chiar şi în condiţii de temperatură scăzută“, a subliniat reprezentanta ACUE.

Săptămâna trecută, Volker Raffel, directorul general al E.ON România, declara, într-un interviu pentru AGERPRES, că România încă nu a rezolvat problema importurilor de gaze pentru această iarnă.

România are producţie proprie de gaze şi depozite, însă la iarnă, în perioadele geroase, va fi nevoie şi de importuri. Până acum, acest deficit se importa de la Gazprom, însă pentru iarna care se apropie Guvernul şi Transgaz nu au rezolvat încă această problemă, spune Raffel.

El a arătat că E.ON a stocat în depozite suficiente gaze pentru a-şi alimenta consumatorii, dar nu poate spune dacă lucrurile stau la fel la nivelul întregii pieţe.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: