Digi Communications a raportat venituri și alte câștiguri consolidate de 817 milioane euro în primele şase luni din 2023

digi-sigla

Digi Communications NV, unul dintre liderii la nivel european în furnizarea de servicii şi soluţii de telecomunicaţii, listat la Bursa de Valori Bucureşti, raportează venituri consolidate (incluzând şi alte câştiguri) de 418,6 milioane euro în cel de-al doilea trimestru din 2023, o creştere de 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. EBITDA ajustată a crescut cu 21% faţă de rezultatul din al doilea trimestru din 2022, ajungând la 146,2 milioane euro. EBITDA ajustată, excluzând impactul IFRS 16, a crescut cu 24% la 125,2 milioane euro.

În al doilea trimestru din 2023, Digi a continuat să crească la nivelul întregului său portofoliu de servicii, depăşind 22,4 milioane de relaţii contractuale generatoare de venituri (RGU) în cele trei pieţe în care activează – România, Spania şi Italia, reprezentând o creştere de 16% faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Ofertele Grupului includ servicii de televiziune cu plată, internet fix şi de date, telefonie mobilă şi date, precum şi telefonie fixă. În România, Digi oferă servicii fixe de telecomunicaţii şi divertisment printr-o reţea de fibră optică avansată din punct de vedere tehnologic. Grupul operează, de asemenea, o reţea de telefonie mobilă în România, care utilizează infrastructura de bază a reţelei fixe de fibră optică. În Spania, Digi oferă servicii mobile, internet fix şi date şi servicii de telefonie fixă, în timp ce în Italia, Grupul oferă exclusiv servicii mobile.

Segmentul mobil este proeminent deoarece produce cel mai mare număr de RGU dintre toate categoriile de servicii ale Grupului. Continuând ritmul de creştere din trimestrele precedente, numărul de RGU din această categorie a ajuns la 10 milioane, o creştere de 21% comparativ cu  T2 2022, reprezentând clienţii de telefonie mobilă din România, Spania şi Italia.

În România, segmentul de servicii mobile a ajuns la 5,4 milioane de RGU, o creştere de 19%, faţă de T2 2022, serviciile de internet fix au înregistrat o creştere de 11%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 4,4 milioane de RGU, în timp ce segmentul de servicii de televiziune cu plată (cablu şi satelit) a înregistrat o apreciere cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 5,6 milioane de RGU.

Operaţiunile din Spania au continuat să înregistreze o performanţă solidă în cel de-al doilea trimestru al anului 2023, deoarece numărul utilizatorilor de servicii fixe, internet şi telefonie a crescut cu 68% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 1,5 milioane de RGU. Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a crescut semnificativ, cu 25%, şi a ajuns la un total de 4,3 milioane de RGU.

În Italia, utilizatorii de telefonie mobilă au crescut  cu 11 %, ajungând la un total de 391 mii RGU.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Tot n-au suport IPv6 cand incerci sa accesezi site-ul lor IPv6 only … Rusine si Orange, Vodafone etc. Companii de miliarde nu-s capabile sa implementeze un protocol Corect.

    Nu mai vorbim ca ar fi trebuit sa fie NAT64 totul de minim 10 ani, asta pt. ‘backward-tard-compatibility’.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.