Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer preia RCTI Company, cu care lucrează pentru dezvoltarea Greenfield Băneasa

greenfield, impact Sursa foto: Impact SA

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor preia RCTI Company, companie din Brașov, cu care lucrează pentru dezvoltarea Greenfield Băneasa. Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

În august 2021, Impact a semnat cu RCTI Company un contract pentru executarea lucrărilor de construire pentru 4 blocuri de 110 etaje și 326 de apartamente într-o nouă fază de dezvoltare a ansamblului rezidențial Greenfield din Băneasa. Contractul a fost încheiat in data de 24 august și este un contract de antrepriză lucrări în valoare de peste 16 milioane de euro plus TVA.

Impact Developer & Contractor SA dezvoltă proiecte imobiliare rezidențiale în vederea vânzării la finalizare. Compania este controlată în proporţie de 60% de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, în timp ce Adrian Andrici (unul dintre proprietarii CS Unversitatea Craiova) deţine 15,9% din capitalul social, potrivit datelor BVB.

RCTI Company are ca principal obiect de activitate realizarea de lucrări de instalații sanitare, de încălzire şi de aer condiționat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: