Dezvoltatorul de centre comericale NEPI Rockcastle este vizat de controale fiscale. Compania a plătit deja 2,5 milioane euro și se așteaptă la plăți suplimentare de aproape 10 milioane euro

Promenada Sibiu Sursa foto: NEPI Rockcastle

Dezvoltatorul de centre comerciale NEPI Rockcastle anunță că o serie de entități ale grupului din România au fost recent supuse unor inspecțiilor fiscale declanșate de autoritățile fiscale române. În cazul a trei entități, inspecțiile fiscale au fost finalizate, rezultând obligații fiscale suplimentare în valoare totală de 2,5 milioane de euro, potrivit unui raport financiar al companiei pentru 2023.

Grupul mai menționează că în prezent sunt în desfășurare controale fiscale în diferite etape pentru alte filiale din România.

„În prezent, există audituri fiscale în curs de desfășurare în diferite etape pentru alte filiale din România, care nu sunt finalizate până la data publicării acestor situații financiare. În ceea ce privește aceste audituri fiscale în curs de desfășurare, în situațiile financiare nu au fost înregistrate obligații fiscale suplimentare, deoarece conducerea consideră că nu se justifică o evaluare fiscală suplimentară”, se mai arată în raport.

Grupul transmite că a calculat o varietate de scenarii utilizând diferite seturi de rezultate potențiale în ceea ce privește evaluările fiscale relevante. Impactul potențial al datoriilor fiscale suplimentare impuse de autorități ar putea fi de 9,8 milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: