Liviu Rogojinaru (MEAT): Deși UE acordă fonduri pentru IMM-uri de la anul, banii vor ajunge la acestea în 2025 sau 2027

UE, Uniunea Europeana, comisia Sursa foto: FMI Facebook

Deşi UE acordă fonduri europene prin programe destinate întreprinderilor mici şi mijlocii, în administraţia românească există funcţionari care îşi pun de prea multe ori întrebări despre aplicanţii la schemele de sprijin, astfel că banii pe care firmele ar trebui să îi încaseze în 2022 vor ajunge la acestea în 2025 sau poate chiar în 2027, a declarat, vineri, directorul de cabinet din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Liviu Rogojinaru, scrie Agerpres.

“Am avut ocazia să cunosc acum, după 28 de ani de antreprenoriat, cum se văd lucrurile şi din partea ministerială. Şi credeţi-mă, să ştiţi că nu sunt foarte albe. Nu sunt nici măcar roze. De ce spun acest lucru? Pentru că (…) banii vin, dar nu se opresc singuri. Dacă firmele vor avea capacitatea să se pregătească foarte repede şi foarte bine şi să poată să facă faţă acestui eveniment deosebit din următorii ani, să ştiţi că la partea administrativă lucrurile nu stau chiar aşa de frumos. (…) trebuie avută foarte mare grijă ce se întâmplă şi pe viitor: degeaba vin banii, dacă în partea cealaltă, în partea administrativă, o să avem nişte domni şi doamne care se vor gândi de 2.000 de ori ce, cât, cum şi în ce fel vor da aceşti bani şi o să vedeţi că banii pe care ar trebui să-i primim în 2022 îi primim în 2025, sau poate chiar şi mai ‘repede’, în acceptul lor, în 2027 – cei care vor mai fi în viaţă, normal – că aici se pune şi problema câţi dintre noi mai scapă la aşa ceva. Nu vreau să fiu nici acid, nici rău, ci vreau să trag acest semnal de alarmă, pentru că e un lucru extrem de important pentru noi toţi”, a menţionat Liviu Rogojinaru.

Reprezentantul Ministerului Economiei a făcut afirmaţiile într-un mesaj transmis patronilor de IMM-uri, la Topul Naţional al Firmelor Private, organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Acesta a apreciat că fosta conducere a instituţiei nu a sprijinit mediul de afaceri să încaseze mai multe fonduri europene, referindu-se în principal la Măsura 3 – granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor.

“Şi dacă n-o să avem capacitatea – cred că tot la noi cade chestia asta – să avem acolo (la Ministerul Economiei – n. r.) nişte reprezentanţi care să ajute mediul de afaceri să poată să ia aceşti bani, ne vom trezi în acea minunată situaţie, cum ne-am trezit la începutul anului trecut, când în loc să punem în practică, să începem să dăm banii pentru Măsura 3 firmelor care, aşa cum au fost ele selecţionate, să poată să beneficieze aproape 4.000 de firme de bani, ca să poată să-şi înceapă investiţii, ne-am trezit cu programul suspendat. Acum e mutat la Ministerul Fondurilor Europene, numai bunul Dumnezeu ştie dacă se va face şi când se va face. Deci, e cel puţin peste un an şi jumătate pierdut, în care oamenii n-au putut să aibă acces la nişte bani, în loc să ne intereseze să facem rost de mai mulţi bani ca să dăm la mai multe firme, aşa cum s-a întâmplat la Măsura 2: Iniţial au fost pentru 3.500 de firme şi am ajuns la 17.000 şi o să ajungem la 21.000 de firme care vor primi banii pe programul 2. Aşa trebuia făcut, sigur, şi la programul 3. Fosta conducere a ministerului n-a fost atât de fericită ca să facă acest lucru, n-a înţeles acest lucru”, a susţinut Rogojinaru.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: