Demarează Recensământul General Agricol. Va costa 320 milioane de lei și vor fi vizitate 3,2 milioane de exploataţii agricole

agricultura, combina, lan de grau sursa foto: Pexels.com

Recensământul General Agricol (RGA) – runda 2020 a demarat luni, 10 mai, și se va desfăşura până la data de 31 iulie 2021, cu scopul de a colecta, prelucra şi disemina datele privind structura exploataţiilor agricole din România, principiul de bază fiind utilizarea terenurilor şi deţinerea animalelor.

„Recensământul General Agricol este o acţiune de mare anvergură care va asigura informaţiile complexe şi datele statistice pentru realizarea unui tablou exhaustiv al caracteristicilor structurale ale exploataţiilor agricole necesare fundamentării programelor şi politicilor agricole şi de dezvoltare rurală. Legislaţia europeană referitoare la structura exploataţiilor agricole şi recomandările Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) prevăd organizarea şi efectuarea de recensăminte generale agricole la intervale de 10 ani”, se arată într-o postare pe site-ul Ministerul Agriculturii.

Datele şi informaţiile vor fi colectate de la utilizatorii suprafeţelor agricole şi/sau deţinătorii de efective de animale.

Ca ţară cu cele mai multe şi printre cele mai mici exploataţii agricole, România deţine circa 33% din numărul total de exploataţii agricole din Uniunea Europeană, cu o dimensiune medie de circa 3,6 hectare/exploataţie, cu mult mai mică decât dimensiunea medie de la nivelul Uniunii, de 16,6 hectare/exploataţie, importanţa rezultatelor recensământului agricol devine evidentă pentru fundamentarea Politicii Agricole Comune care să asigure ţării noastre un sector agricol competitiv şi durabil.

Ministrul Agriculturii: La finele anului 2022 trebuie să definitivăm Planul Naţional Strategic

Aşteptăm finalizarea Recensământului General Agricol pentru că la finele anului 2022 trebuie să definitivăm Planul Naţional Strategic (PNS) pentru perioada 2023 – 2027, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

„După finalizarea Recensământului General Agricol vom avea o imagine mai exhaustivă în ceea ce priveşte modul de deţinere a terenurilor, de utilizare a terenurilor, a numărului de animale, dar şi a numărului de oameni care activează în agricultură, iar cu dinamica acestor cifre vom putea construi strategii în viitor. (…) Aşteptăm finalizarea acestui recensământ pentru că la finele anului 2022 trebuie să definitivăm şi noi, la Ministerul Agriculturii, Planul Naţional Strategic pentru perioada 2023 – 2027, ştiind faptul că pentru 2021 şi 2022 avem o perioadă de tranziţie şi programele sunt pregătite să le lansăm în săptămânile următoare”, a spus Adrian Oros.

El a precizat că au fost finalizate toate etapele pregătitoare, fiind stabiliţi recenzorii şi recrutaţi oameni care nu lucrează în structurile MADR pentru această activitate.

„Nu suntem singuri, suntem împreună cu Institutul Naţional de Statistică, cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cu structurile teritoriale ale acestora, iar suportul tehnic este asigurat de STS. S-au depăşit etapele pregătitoare, în care au fost stabiliţi recenzorii, au fost recrutaţi şi oameni care nu lucrau în structurile noastre pentru această activitate. Tot personalul a fost instruit, astfel încât să avem o activitate cât mai bună şi cât mai corectă şi să respectam toate măsurile impuse de pandemia Covid-19. Am încercat să popularizăm şi noi şi colaboratorii noştri această activitate, pentru că este una care se face mai rar, odată la 10 ani. Cred că rezultatele vor fi unele care să ne ajute foarte mult”, a precizat ministrul.

Preşedintele INS: Valoarea totală a recensământului agricol este de 320 de milioane de lei

Fondurile totale alocate pentru efectuarea Recensământului General Agricol se ridică la 320 de milioane de lei, din care o sumă de patru milioane de euro în echivalent provine de la Eurostat, a declarat, luni, preşedintele Institutului Naţional Statistică, Tudorel Andrei, subliniind că sprijinul Eurostat pentru a susţine această activitate este cel mai mare din Uniunea Europeană.

„Valoarea totală a recensământului este de 320 de milioane de lei. Din această sumă, echivalentul a 4 milioane de euro sunt de la Eurostat printr-un grant care finanţează activităţi din Recensământului General Agricol. Pot să vă spun că este grantul de dimensiunea cea mai mare pe care l-a acordat Eurostat pentru ţările din UE pentru a susţine această activitate foarte importantă. În cadrul acestei acţiuni şi din acest motiv suma aceasta este mare, pentru că sunt implicate în jur de 20.000 de persoane, recenzori care lucrează la culegerea efectivă a datelor în teritoriu. În afara acestor persoane, DAJ-urile (Direcţiile Agricole Judeţene n.r.), Direcţiile Teritoriale de Statistică, colegii noştri din INS, din MADR şi de la STS în toată această perioadă lucrează efectiv. Deci este o activitate amplă. Gândiţi-vă că vizităm peste 3,2 milioane de exploataţii agricole, ceea ce nu este un lucru foarte simplu”, a subliniat Tudorel Andrei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: