Regulamentul 852/2020, numit și taxonomia europeană, definește o listă a activităților prietenoase cu mediul înconjurător care îndeplinesc anumite obiective de mediu și stabilește criteriile tehnice de performanță pe care o anumită activitate trebuie să le îndeplinească pentru a atinge aceste obiective de mediu. Lista conține trei tipuri de activități: cele primare, care contribuie direct la atingerea obiectivelor, cele de tranziție, pentru care nu există o alternativă viabilă cu nivel scăzut de emisii de CO2 din punct de vedere tehnologic și economic, dar care sprijină tranziția către o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de CO2 prin stabilirea unor praguri pentru determinarea celor mai performante companii din industrie, și cele suport, care facilitează indirect activitățile primare, potrivit unei analize Deloitte
Regulamentul stabilește și un set de șase obiective de mediu, precum atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la acestea, folosirea durabilă a apelor, protecția acestora și a resurselor marine, tranziția către o economie circulară, prevenția și controlul poluării și protecția și restaurarea biodiversității și a ecosistemelor. Regulamentul mai definește și o serie de activități eligibile care contribuie semnificativ la atingerea fiecărui obiectiv în parte prin conformarea cu criteriile tehnice de examinare. Momentan, Regulamentul Delegat UE 2021/2139 definește listele de activități pentru primele două obiective, dar în perioada următoare vor fi adăugate activități și pentru celelalte patru obiective.
Dacă, până în 2021, companiile care, conform Directivei 2014/95/EU, transpusă local prin OMFP 1802/2014, 1938/2016 și 2844/2016, completau în declarația nefinanciară informații cu privire la modul și măsura în care activitățile lor sunt asociate cu activități economice sustenabile din punctul de vedere al mediului, începând cu 2022, ele trebuie să demonstreze în ce măsură aceste activități sunt aliniate la taxonomia europeană. Așadar, în urma unui amplu proces de analiză, companiile trebuie să calculeze gradul de aliniere la taxonomie a indicatorilor lor de performanță – cifra de afaceri, cheltuielile de investiții și cele operaționale -, aspecte care pot arăta părților interesate, precum investitori, bănci, parteneri de afaceri, legiuitori sau ONG-uri, nivelul de sustenabilitate a unei activități economice.
Ce implică procesul de aliniere la taxonomia europeană?
Organizațiile trebuie să îndeplinească patru condiții obligatorii pentru a se califica drept sustenabile: activitatea lor trebuie să contribuie semnificativ la cel puțin unul din cele șase obiective climatice, nu trebuie să prejudicieze celelalte cinci obiective, să îndeplinească condițiile minime de responsabilitate socială și să se conformeze cu criteriile tehnice de examinare. Aceste patru condiții se aplică atât cifrei de afaceri, cât și cheltuielilor de investiții și operaționale.
Dacă una dintre cele patru condiții nu este îndeplinită, activitatea supusă evaluării este considerată eligibilă, dar nu aliniată. Rezultatul evaluării trebuie publicat în declarația nefinanciară sau într-un raport de sustenabilitate.
Exemplu de aliniere pentru industria auto
Într-o abordare practică, pentru alinierea cifrei de afaceri a unui producător de autoturisme care are în portofoliu o gamă hibridă, primul pas este analiza comparativă a codului CAEN 2910, sub care producătorul își desfășoară activitatea, cu codurile din Regulamentul Delegat UE 2021/2139, secțiunea 3.3, „Fabricarea de tehnologii cu emisii reduse de dioxid carbon pentru transporturi”. Alinierea este abordată din perspectiva contribuției semnificative a producătorului de autoturisme la obiectivul „atenuarea schimbărilor climatice”, întrucât, prin comercializarea autoturismelor puțin poluante, se reduce impactul global asupra mediului înconjurător prin scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Ținând cont de faptul că acest cod analizat se regăsește în secțiunea mai sus menționată, urmează identificarea criteriilor tehnice de examinare pe care trebuie să le îndeplinească producătorul. Potrivit legislației, criteriile iau în calcul vehicule din categoriile M 1 și N 1, clasificate drept vehicule ușoare cu emisii scăzute și cu emisii zero, în cazul cărora, până la 31 decembrie 2025, emisiile specifice de CO2 definite de Regulamentul UE 2019/631 sunt mai mici de 50 g CO2/km, și vehiculele pentru care, începând cu 1 ianuarie 2026, emisiile specifice de CO2 definite de același regulament sunt egale cu zero.
Pentru acest exemplu, poate fi luat în calcul faptul că producătorul în discuție are în gamă autoturisme care se încadrează în criteriile tehnice de examinare, de exemplu, produce automobile plug-in hibrid cu emisii mai mici de 50 g CO2/km. Astfel, prima condiție obligatorie, adică contribuția semnificativă la obiectivul de atenuare a schimbărilor climatice prin respectarea criteriilor tehnice de examinare impuse de regulament, este îndeplinită.
În continuare, va fi evaluat principiul de a nu aduce prejudicii semnificative celorlalte cinci obiective climatice, printre care adaptarea la schimbările climatice (activitatea îndeplinește criteriile stabilite în regulament) și folosirea durabilă a apelor, protecția acestora și a resurselor marine (activitatea îndeplinește criteriile din regulament).
Dacă activitatea îndeplinește toate criteriile tehnice de examinare și în ceea ce privește celelalte cinci obiective, atunci aceasta îndeplinește a doua condiție obligatorie, adică nu prejudiciază celelalte cinci obiective climatice.
În ultimul rând, trebuie analizată activitatea din perspectiva responsabilității sociale, etapă în care companiile trebuie să țină cont de orientările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, de principiile directoare ale ONU, cele din Declarația Organizației Internaționale a Muncii și din Carta internațională a drepturilor omului.
Dacă toate condițiile obligatorii sunt îndeplinite, veniturile din vânzarea autoturismelor care se conformează cu criteriile tehnice de examinare pot fi considerate aliniate la taxonomie. Procentul acestora din totalul cifrei de afaceri evidențiază ponderea veniturilor aliniate la taxonomie din totalul cifrei de afaceri.
În concluzie, pentru realizarea unei raportări complete la 31 decembrie 2022, societățile comerciale cărora li se aplică cerințele Directivei 95, precum și cele ale Regulamentului 852, trebuie să includă în declarația nefinanciară indicatori precum cifra de afaceri, cheltuieli de investiții și cheltuieli operaționale, și să specifice în ce măsură activitățile desfășurate sunt aliniate la taxonomia europeană.
Acest demers este dificil, de aceea companiile trebuie să analizeze atent aceste aspecte, raportările privind taxonomia necesitând analize detaliate, desfășurate pe perioade lungi. Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere faptul că aceste informații vor face subiectul verificării auditorului în viitor.
Acesta este un material de opinie de Mihnea Jurca, Project Manager Audit & Assurance, și Florina Ion, Senior Manager Audit & Assurance, Deloitte România