Producătorul auto ceh Skoda, parte a grupului Volkswagen AG, va anula câteva schimburi la uzinele sale, înaintea concediului anual de două săptămâni la nivelul companiei, deoarece deficitul de componente blochează producţia, au anunţat joi sindicatele, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Concediul anual este programat în primele două săptămâni din august, dar unele schimburi vor fi anulate încă din 28 iulie, au informat sindicatele în publicaţia lor, Skodovacky Odborar.

Reprezentanţii Skoda nu au fost disponibili imediat pentru a comenta informaţia.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Şi în iunie compania a anulat unele schimburi.

Volkswagen este printre marii producători auto care au fost nevoiţi să-şi reducă producţia în 2021, din cauza crizei de semiconductori pentru industria auto. Luna trecută, Skoda a anunţat că automobilele electrice vor reprezenta cel puţin jumătate din vânzările sale în Europa în 2030, pe măsură ce va face tranziţia de la motoarele cu combustie internă în următorul deceniu.

Skoda va lansa cel puţin trei noi modele complet electrice, care se vor adăuga celor două modele electrice actuale. Noile modele ar urma să fie poziţionate imediat sub SUV-ul electric Enyaq iV.

Grupul ceh nu a stabilit o dată anume până la care va face tranziţia completă de la motoarele cu combustie internă, dar şi-a propus ca în anul 2030 între 50% şi 70% din flota sa în Europa să aibă o propulsie electrică. Comparativ, în prezent mai puţin de 5% din automobilele vândute de Skoda sunt modele electrice.

Skoda, cel mai mare exportator din Cehia, a livrat 1,005 milioane de automobile la nivel mondial în 2020, o scădere de 19% comparativ cu 2019 în contextul pandemiei de coronavirus, dar chiar şi aşa a reuşit să livreze peste un milion de automobile pentru al şaptelea an consecutiv.