Deficitul comercial al SUA a ajuns la un nivel record în ianuarie, în urma majorării importurilor de alimente, bunuri de consum şi de capital, transmite Agerpres, citând Reuters.
Departamentul american al Comerţului a anunţat marţi că deficitul comercial a crescut cu 9,4% în ianuarie, până la nivelul record de 89,7 miliarde de dolari, de la 82 miliarde de dolari în decembrie.
“Deficitul ar urma să rămână ridicat de acum înainte, în urma cererii solide pentru importuri”, a apreciat Rubeela Farooqi, economist şef la High Frequency Economics în New York.
Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un deficit de 87,1 miliarde de dolari în ianuarie.
Importurile au urcat cu 1,2% în ianuarie, la 314,1 miliarde de dolari, de asemenea un nivel record. Analiştii apreciază că importurile au crescut după ce companiile au continuat să-şi completeze stocurile, pentru a face faţă cererii interne solide. De asemenea, creşterea reflectă şi preţurile mai ridicate, descărcarea navelor care transportă bunuri fiind întârziată din cauza deficitului de forţă de muncă.
Economiştii se aşteaptă la un impact limitat asupra comerţului în urma invadării Ucrainei de către Rusia şi a impunerii de sancţiuni contra Moscovei. În 2021, Rusia a reprezentat doar 1% din importurile SUA şi aproximativ 0,4% din exporturi.
Exporturile au scăzut cu 1,7% în ianuarie, la 224,4 miliarde de dolari