Declarație îngrijorătoare: Ministrul Muncii spune că estimarea de deficit la bugetul de pensii pe anul acesta este 12 miliarde, „exact cât se virează către Pilonul 2”

Marius Budăi Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii, Marius, Budăi, a afirmat, miercuri seară, că estimarea de deficit la bugetul de pensii pe anul acesta este de 12 miliarde de lei, exact suma ce este virată de stat către Pilonul 2 de pensii. Declarația ministrului este îngrijorătoare, în contextul în care PSD a mai încercat, în trecut, să naționalizeze Pilonul 2 de pensii. Cu toate acestea el a precizat că este o lege în vigoare și că este exclus să nu se mai vireze către Pilonul 2.

Marius Budăi a dezvăluit, miercuri seară, la Antena 3, că deficitul din Pilonul 1 de pensii este exact cât se virează către Pilonul 2 de pensii, potrivit News.ro.

„Estimarea de deficit la bugetul de pensii pe anul acesta este 12 miliarde, exact cât virăm noi către Pilonul 2. Estimarea este de aproximativ 12 miliarde, vom vedea la sfârşit pe execuţia bugetară, exact cât virăm către Pilonul 2. Nu vreau să creez o ştire de aici, că a spus Budăi că nu mai virăm către Pilonul 2, este exclus aşa ceva, este o lege”, a declarat Budăi.

Întrebat cum explică această situaţie, Marius Budăi a spus că aşa s-a întâmplat.

„Aşa s-a întâmplat anul acesta”, a afirmat Marius Budăi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. ESTE O MARE MINCIUNA.
    PENSIILE “SPECIALE” URIASE SUNT PRIMITE DE “SPECIALI” FARA A EXISTA CONTRIBUTIVITATE.
    DE FAPT TOTI BUGETARII NU CONTRIBUIE CU ADEVARAT LA PILONUL I.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.