Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

bani, lei, bancnote

Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română, a anunţat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.

„Reforma sistemului public de pensii mai face un pas şi trece în faza de organizare logistică, astfel încât toţi pensionarii să beneficieze, în termenul asumat, de prevederile Legii nr. 360/2023. În acest sens, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi (vineri, 28 iunie 2024, n.r.), ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public”, precizează ministerul de resort.

Compania Naţională “Poşta Română” (CNPR), în calitate de operator naţional din domeniul serviciilor poştale cu cea mai mare acoperire naţională asigură, în prezent, transmiterea taloanelor de pensii şi plata în numerar pentru pensionari.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: