De la Dunăre la Dunăre. Două oferte depuse la contractul pentru proiectarea Drumului Expres Galați – Drajna-Călărași. CNAIR a primit finanțare europeană de 18 milioane de lei pentru documentația tehnică

Pasaj Drajna SURSA CNAIR

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructura de Transport de Interes Strategic pentru zona de sud și est care derulează licitația pentru proiectarea (studiul de fezabilitate) Drumului TransRegio Galați – Brăila – Drajna – Călărași a primit două oferte la contractul de aproximativ 20 de milioane de lei. East Water Drillings și Aduro Impex au fost cele două firme care au depus oferte, desemnarea câștigătorului fiind estimată pentru data de 21 noiembrie, potrivit documentației din Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Licitația a fost lansată pe 15 iulie, după cum Economedia a scris aici.

Din proiectul Drumului TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Chiciu, care va avea o lungime estimată de 150 km, fac parte Drumul Expres 12 Brăila – Galați și pasajul suprateran de la Drajna, pod peste linia de tren București – Constanța care va fi deschis până la sfârșitul anului. Este un alt exemplu pentru descentralizarea în Transporturi, proiectul fiind preluat de la CNAIR și derulat printr-o „alianță” a autorităților locale din patru județe: Galați, Brăila, Ialomița și Călărași.

Compania de Drumuri a anunțat că, pentru acest proiect a obținut o finanțare europeană de aproape 18 milioane lei din care va fi decontat Studiul de Fezabilitate.

„Obiectivul general al proiectului este susținerea dezvoltării economice sustenabile plecând de la asigurarea unei infrastructuri corespunzătoare. În prezent, pe cea mai mare parte din rețea, drumurilor care deservesc coridoare Pan Europene de transport, inclusiv TENT CORE si Comprehensive, in soluția existenta, nu li se asigura capacități de circulație corespunzătoare și nici condiții optime de siguranță la nivelul desfășurării circulației rutiere. Rezultatul așteptat va fi preluarea fluxurilor majore care tranzitează zona în scopul fluidizării traficului prin reducerea timpului de transport, diminuarea blocajelor rutiere, devierea traficului greu, reducerea accidentelor rutiere. Obiectivul specific proiectului este elaborarea Studiului de Fezabilitate si a documentației tehnice pentru Autorizația de construire. Valoarea totală a proiectului este de 24.490.260,00 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 17.578.646,00 lei, 15% contribuția proprie – 3.102.114,00 lei, diferența până la valoarea totala a proiectului reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA. Durata proiectului: 14 luni”, a transmis CNAIR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Se mai naste o poveste de “succes” a CNAIR?
    Ca si Interjudeteanul Campina-Sacele?
    De 7 ani se vorbeste de acest drum interjudetean de 25 km si inca nu a inceput!
    Asa va fi si cu acest TransRegio Galați – Brăila – Drajna – Călărași.
    După istoricul maretelor autostrăzi din Ro probabil acest drum va fi gata după 2050!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.