Datoria Metrorex către Alstom România: 142 milioane lei pentru facturi din 2021 și alte 20 de milioane de lei, restanțe de anul acesta. De ce a ajuns Metrorex să ceară „sute de milioane de lei” la rectificarea bugetară

Aglomeratie-metrou-Piata-Unirii-640x400

Compania Metrorex trebuie să achite către Alstom România facturi de 142 milioane de lei reprezentând contravaloarea serviciilor de mentenanță pentru perioada mai-decembrie 2021 și alte 20 de milioane de lei, facturi cu scadență depășită de anul acesta, a transmis directorul general Metrorex, Mariana Miclăuș, pentru Economedia. Pentru anul trecut, compania care asigură întreținerea celor 82 de rame de metrou a emis facturi în valoare de 219 milioane lei, din care Ministerul Transporturilor prin Metrorex a plătit 55 de milioane de lei din bugetul pentru anul 2021 și alte 22 de milioane de lei din bugetul pentru anul în curs, potrivit datelor oficiale pe care le-a transmis Metrorex.

„În anul 2021 Alstom Transport S.A a emis facturi în valoare de circa 219 milioane lei (inclusiv TVA). Din obligația totală de plată, Metrorex a achitat în total suma de circa 77 milioane lei, astfel: în anul 2021 suma de 55 milioane lei, iar din bugetul aferent anului 2022 a achitat suma de 22 milioane lei. La acest moment, datoria rămasă este de aproximativ 142 milioane lei pentru prestații aferente perioadei mai-decembrie 2021. Pentru serviciile prestate în anul 2022, conform contractului în vigoare, la acest moment, facturile cu scadență depășită sunt în cuantum de aproximativ 20 milioane lei”, a transmis Metrorex pentru Economedia.

Ca urmare a datoriilor restante, 162 de milioane de lei, Alstom România a redus la jumătate prestarea serviciilor de întreținere pentru că nu mai poate acoperi costurile din propriul buget, situație care a dus la un timp de așteptare în stații de aproape 20 de minute, în plin val de infectări COVID-19.

Metrorex a cerut sute de milioane de lei la rectificare, Grindeanu analizează

Singura variantă pentru achitarea datoriei de 162 de milioane de lei către firma de mentenanță este rectificarea bugetară estimată pentru 5 august (termen anunțat de ministrul Câciu), însă vicepremierul și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu nu a confirmat că se vor găsi toți banii pe care îi cere Metrorex la rectificare adică, „sute de milioane de lei”, ceea ce înseamnă că subvenția de peste 700 de milioane de lei pe care Guvernul a alocat-o Metrorex pentru anul acesta nu ajunge pentru ca transportul din subteran să funcționeze. Directorul Metrorex, Mariana Miclăuș, este susținută în funcție de PNL.

Compania Metrorex a estimat pierderi de aproape 420 de milioane de lei în 2022. Proiectul BVC prevede venituri totale de 1,5 miliarde lei și cheltuieli de 2,7 miliarde lei. De asemenea, prin Legea Bugetului de Stat, Metrorex a primit o compensație/subvenție pentru transportul călătorilor în valoare de 818 milioane lei din care, după reținerea a 10%, rămân 736 milioane lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu-i nimic, plătesc cei din Satu Mare, Vaslui, Brașov etc. Voi sunteți șmecheri și știți să vă descurcați! Mai spuneți ce salarii aveți??

    • Mie mi-ar conveni ca Bucurestiul sa traiasca pe banii lui dar nu stiu daca le-ar conveni celor din Satu Mare, Vaslui, Brașov etc. Prostia asta a fost introdusa de Grindeanu acum de parca nu stia ca Metrorex este la MT si ca trebuie sa plateasca subventia la timp nu cand face el rectificare bugetara. Ce rectificare cand are de platit facturi din 2021?! Nu le stia de cand a facut bugetul?

  2. Banii(20 la sută)de la magistrați+banii dați la presă+banii de pensii la primari+banii de prime fabuloase de la instit.de stat=datoria pentru mentenanță la metrou!

  3. Guvernul sa mai dea afara 1 milion de bugetari majoritatea tocatori de frunză la câini cu salarii banane si apoi vor fi si bani pentru metrou.Basca taxate cu 60 la sută pensiile speciale si se vor găsi bani destui
    Sanatate

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.