Dan Vîlceanu: Vineri va fi adoptată rectificarea bugetară. Nu va exista niciun fel de problemă la plata salariilor și pensiilor / Am lucrat la un proiect de buget, dar va fi viziunea noului ministru

Dan Vîlceanu Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Dan Vîlceanu, actual ministru interimar al Finanțelor și ministru propus la Fondurile Europene, a declarat miercuri că nu există nicio gaură în buget, aşa cum susţinea Raluca Turcan, şi că viitorul Guvern Ciucă va aproba vineri rectificarea bugetară, transmite News.ro.

El a spus că în urma rectificării nu va exista o problemă în plata salariilor, pensiilor sau a altor drepturi pentru cetăţenii români.

„Nu există o gaură. Este o rectificare bugetară care, în condiţiile în care nu am fi avut această criză politică, s-ar fi întâmplat deja şi nu aveam această discuţie. Deci această discuţie există acum pentru că doamna Turcan a fost supărată. Nu am putut să facem rectificarea bugetară, nefiind un Guvern cu puteri depline, mai devreme. Atâta tot. Vineri, din câte ştiu, va fi adoptată rectificarea bugetară şi nu vor exista niciun fel de problem la plata salariilor, pensiilor sau altor drepturi către cetăţenii români.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Întrebat dacă a discutat cu viitorul ministru de Finanţe Adrian Câciu despre bugetul pe anul viitor, Dan Vîlceanu a răspuns: „Da, lucrasem în minister şi până acum la o proiecţie de buget”.

„Lucrasem în minister și până acum la o proiecție de buget. Ea este acolo. În scurt timp va apărea și execuția bugetară la 10 luni și o să vedeți o situație econonomică bună a României, cu încasări bune, cu cheltuieli ținute în frâu. Referitor la rectificarea bugetară, mi s-a părut corect să fie noul ministru acolo. La fel și cu proiectul de buget, să fie viziunea noului ministru. Eu am lăsat doar o estimare pentru bugetul pe anul viitor”, a spus Vîlceanu.

Ministrul avizat al Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri la audieri că una din primele priorități la minister va fi aprobarea rectificării bugetare, care va fi trecută până vineri.