Daimler AG, producătorul Mercedes-Benz, va accelera trecerea la vehiculele electrice, după un început solid în 2021, în pofida deficitului global de semiconductori care afectează industria auto, transmit Reuters şi DPA, preluate de Agerpres.
Cel mai mare producător mondial de automobile de lux şi vehicule comerciale se aşteaptă ca în acest an să înregistreze venituri şi câştiguri semnificativ mai ridicate decât în 2020, când vânzările au fost sever afectate de efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19).
În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.
La fel ca şi rivalii germani BMW şi Volkswagen, Daimler a beneficiat în semestrul doi din 2020 de majorarea cererii în China pentru maşinile de lux, ceea ce a atenuat declinul vânzărilor din primul semestru. Dar ritmul producţiei nu a putut fi menţinut din cauza lipsei semiconductorilor, a menţionat Daimler.
Prognozele referitoare la pagubele provocate întregului sector auto sunt sumbre. Firma de consultanţă AlixPartners susţine că problemele în aprovizionarea cu cipuri ar putea să reducă vânzările producătorilor auto cu 61 de miliarde de dolari în acest an. La rândul său, firma IHS Markit se aşteaptă ca producţia a aproximativ un milion de vehicule să sufere întârzieri în primul trimestru din 2021.
Daimler a anunţat, fără a da detalii suplimentare, că intenţionează să accelereze electrificarea gamei sale de produse. În 2019, grupul german estima că vehiculele complet electrice şi cele hibride plug-in vor reprezenta peste 50% din vânzări, până în 2030.
“Vrem să accelerăm electrificarea gamei noastre de produse. Este obiectivul nostru să atingem această ţintă mai rapid”, a afirmat directorul general Ola Kallenius.
Acesta a adăugat că vor fi retehnologizate două dintre cele mai vechi fabrici Daimler din Germania – Unterturkheim şi Berlin-Marienfelde – iar unii angajaţi vor produce componente pentru vehicule electrice.
Luna viitoare, Daimler va dezvălui noul sedan integral electric Mercedes-Benz EQS, cu autonomie de până la 770 de kilometri.
În februarie, Daimler a anunţat că urmează să îşi schimbe denumirea în Mercedes-Benz şi să listeze separat divizia de camioane până la finele anului. Această separare este cea mai importantă restructurare decisă de Ola Kallenius de la numirea sa în funcţia de director general al grupului german Daimler AG în urmă cu aproape doi ani. În plus, separarea de divizia de camioane îi va mulţimi şi pe investitori, care cer de mult timp conducerii Daimler să analizeze o listare a diviziei de camioane, care este unul dintre cei mai mari producători mondiali de vehicule comerciale.
Listarea diviziei de camioane – Daimler Truck – la Bursa de la Frankfurt ar urma să aibă loc până la finalul acestui an. La momentul oportun, Daimler îşi va schimba denumirea în Mercedes-Benz, a informat grupul german.
Pentru anul fiscal 2020, conducerea Daimler propune distribuirea unui dividend de 1,35 euro pe acţiune.