Daimler Trucks a suspendat cooperarea cu rușii de la Kamaz, din cauza criticilor cauzate de invazia rusă a Ucrainei

Daimler Trucks camioane

Daimler Truck a suspendat orice cooperare cu cel mai mare producător de camioane din Rusia, Kamaz, a informat luni cotidianul german Handelsblatt, în fața criticilor severe după invazia Rusiei în Ucraina.

Nu vor mai fi construite camioane în cadrul parteneriatului comun al Daimler cu Kamaz și nu vor mai fi furnizate componente, a spus grupul într-o notă internă văzută de Reuters.

„Cooperarea noastră cu Kamaz este de natură pur civilă și a fost încheiată doar cu acest accent”, se spune în nota. „În această cooperare, este de la sine înțeles că am respectat întotdeauna cu strictețe toate reglementările aplicabile privind controlul exporturilor și sancțiunile”, se adăugă în aceasta.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Daimler Truck a spus că a fost profund șocat de violența militară din Ucraina și a spus că monitorizează situația îndeaproape.

Grupul Mercedes-Benz  analizează, de asemenea, opțiuni legale pentru a-și ceda participația de 15% din Kamaz cât mai repede posibil, a informat ziarul Handelsblatt.

Un purtător de cuvânt al Mercedes a declarat pentru Reuters că activitățile de afaceri vor trebui reevaluate în lumina evenimentelor actuale.

Mercedes-Benz Group, fosta Daimler AG, a fost compania-mamă a Daimler Truck înainte ca producătorul de camioane să se separe.