Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a anunţat că a formulat o scrisoare adresată blocului comunitar, semnată alături de alte patru state membre ale Uniunii Europene – Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia – prin care se solicită restricţionarea importurilor de produse agricole ucrainene şi prelungirea termenului şi după data de 5 iunie, transmite Agerpres.
Miniştrii Agriculturii din cinci state membre UE – Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia – au cerut într-o scrisoare blocului comunitar să modifice şi să extindă reglementările care restricţionează importul de produse agricole ucrainene, a anunţat recent agenţia poloneză de presă PAP, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, conform Reuters.
Potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea, România a solicitat prelungirea termenului, 5 iunie fiind data la care expiră perioada până la care importurile de cereale din Ucraina sunt suspendate.
“Este o solicitare generată de faptul că peste câtva timp intrăm la recoltat, iar o mare cantitate de cereale este încă în magaziile fermierilor. Aceste magazii trebuie eliberate prin valorificarea stocurilor existente în aşa fel încât să avem loc pentru depozitarea noilor recolte. Acesta este raţionamentul pentru care am gândit necesar să se prelungească, pentru că mai sunt două săptămâni de zile şi iată că ajungem la 5 iunie şi trebuie prelungit acest termen”, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii.
Acesta a precizat că măsura propusă vine în sprijinul fermierilor români care astfel nu se vor mai confrunta pe piaţa autohtonă cu o concurenţă a produselor din Ucraina.
“Poziţia României este că doreşte, alături de alte state (…) aflate în proximitatea războiului, să aibă posibilitatea să îşi valorifice cantităţile din stoc pentru a putea face loc producţiilor noii recoltate peste câteva luni de zile. Dorim să nu fie afectaţi agricultorii prin astfel de măsuri, aceasta este situaţia. Nu vor fi afectaţi în condiţiile în care prelungim. Dorim să nu fie afectaţi fermierii prin prelungirea acestui termen care înseamnă oprirea importului de cereale şi care să nu vină pe piaţă în concurenţă cu produsele noastre”, a transmis Petre Daea.
Comisia Europeană a adoptat în 2 mai măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome. Măsurile au intrat în vigoare în data de 2 mai şi vor fi în vigoare până la 5 iunie 2023.
Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanţele excepţionale ale blocajelor logistice grave cu care se confruntă cinci state membre ale Uniunii Europene. Măsurile vizează doar patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – originare din Ucraina.
Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia.
În această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui originare din Ucraina pot continua să circule liber în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cinci state menţionate din prima linie.
Comisia Europeană a anunţat că este pregătită să reimpună măsuri preventive după expirarea actualului Regulament privind măsurile comerciale autonome la 5 iunie 2023, atâta timp cât situaţia excepţională continuă.