Dacia Spring, locul 14 ca înmatriculări în UE pe piața mașinilor electrice în 2021

masina electrica, dacia, dacia spring Sursa foto: Dacia

Dacia Spring a terminat 2021 pe locul 14 în Europa ca vânzări, cu 27.569 modele înmatriculate, dintre care peste 3.000 în România, depășind în top 15 mașini electrice doar SUV-ul Peugeot 2008. Mașina electrică de buget a Renault a demonstrat că există cerere și pentru mașinile electrice mai ieftine, mai ales că a fost scoasă pe piață pentru rezervare din martie 2021, iar primele modele au ajuns la clienți din octombrie 2021.

În România, Dacia Spring ajunge la un preț de circa 9.000 de euro, după ce se aplică subvențiile acordate de stat prin Rabla și Rabla plus. Prețul de listă al mașinii electrice este de 19.100 de euro pentru versiunea Comfort, singura disponibilă în România.

După ce a condus clasamentul în 2020, Renault Zoe și-a pierdut poziția de cel mai vândut BEV din Europa în fața Model 3 al Tesla, care a vândut dublu, peste 140.000 de unități, față de Zoe, care a ajuns la circa 70.000.

Sursa foto: Jato Dynamics

Tesla Model 3 a ocupat fruntea clasamentelor BEV în Austria, Belgia, Elveția, Germania, Spania, Franța, Marea Britanie, Grecia, Norvegia, Portugalia și Polonia. Cu toate acestea, Zoe a reușit să depășească modelele electrice mai noi Volkswagen ID.3 și ID.4, și el un nou venit pe piața auto electrică.

Volkswagen ID.4, Skoda Enyaq și Fiat 500 au fost cei mai mari trei câștigători ai cotei de piață, în condițiile în care modelul Skoda este și el nou venit pe piața auto, iar Fiat 500 a fost lansat în 2020.

De asemenea, în 2021, grupul Volkswagen a condus clasamentul BEV pe grupe, cu patru modele, ID.3, ID.4,  Up și Skoda Enyak urmat de Stellantis, Renault, Tesla și Hyundai.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: