Cum este promovată România. Cele trei clipuri de prezentare la BBC

turism romania transfagarasa foto pixabay

România este promovată în întreaga lume printr-o serie de videoclipuri transmise la BBC. Clipurile sunt realizate de Charlie Ottley, jurnalist, poet, realizator britanic, îndrăgostit de România.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a anunţat că promovează destinaţia turistică România, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, pe postul de televiziune BBC.

Campania are ca scop amplificarea vizibilităţii şi creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică în Europa, cu un accent special pe Marea Britanie. Este vizată, astfel, creşterea numărului de turişti, atât britanici, cât şi din întreaga Europă, precum şi din ţările unde canalul britanic de televiziune BBC este difuzat.

Potrivit MEAT, reprezentanţii ministerului au colaborat cu Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum ”Wild Carpathia” şi ”Flavours of Romania”, pentru a crea o serie de videoclipuri care să prezinte frumuseţea şi diversitatea ţării noastre.

”Astfel, au fost realizate 8 clipuri de prezentare: 4 videoclipuri cu o durată de 1 minut, care surprind România în toată splendoarea ei, în fiecare anotimp, de la peisajele îngheţate ale iernii la culorile vii ale primăverii, şi alte 4 videoclipuri, de 30 de secunde fiecare, care evidenţiază 4 forme de turism specifice României: cultural, ecoturistic, city break şi natură, cu rolul de a sublinia diversitatea ofertei turistice a ţării noastre”, arată sursa citată.

Videoclipurile vor fi difuzate în cadrul emisiunilor BBC, pe întreaga durată a zilei, timp de o lună, începând din 15 octombrie. MEAT va beneficia de 80 de difuzări, respectiv 30 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 1 minut şi 50 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 30 de secunde. De asemenea, cele 8 materiale, precum şi videoclipul bonus realizat de Charlie Ottley, vor fi folosite pentru promovarea României la târgul internaţional de turism WTM Londra, care va avea loc în perioada 6-8 noiembrie, precum şi în cadrul altor participări la manifestări expoziţionale şi acţiuni de marketing.

”Asocierea cu postul de televiziune BBC va sublinia valorile şi obiectivele MEAT de a promova frumuseţea şi diversitatea României. Postul de televizune, care funcţionează 24 de ore pe zi, este disponibil în aproape toate ţările lumii, conţinutul fiind accesibil în milioane de camere de hotel, pe avioane, nave de croazieră şi dispozitive mobile la nivel global. Totodată, alegerea lui Charlie Ottley pentru realizarea seriei de clipuri a venit ca firească, prin munca sa realizatorul demonstrând o cunoaştere profundă a ţării noastre, fiind un ambasador al frumuseţilor României peste graniţe. Prin această campanie, MEAT îşi propune să eficientizeze acţiunile de promovare a României ca destinaţie turistică atractivă, într-un mod accesibil unei categorii numeroase şi variate de public, adaptând conţinutul şi mesajele cheie necesităţilor, preferinţelor şi tendinţelor de consum ale turiştilor din Marea Britanie şi din ţările în care se difuzează BBC”, explică reprezentanţii ministerului.

Anterior, România a fost promovată la Paris.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: