La conferința COP28 de la Dubai privind schimbările climatice se manifestă numeroase nemulțumiri cu privire la ritmul lent de reducere a consumului de combustibili fosili pentru combaterea schimbărilor climatice. Însă un aspect pozitiv pe care delegații îl pot evidenția este flota tot mai mare de vehicule electrice din întreaga lume, care deja reduce în mod surprinzător de mult cererea, scrie Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Vânzările tot mai mari de vehicule electrice din ultimii ani au determinat specialiștii să accelereze previziunile privind momentul în care consumul mondial de petrol va atinge un nivel maxim, deoarece, potrivit experților din industrie, subvențiile publice și tehnologia îmbunătățită îi ajută pe consumatori să depășească prețurile de achiziție, uneori exorbitante, ale mașinilor alimentate cu baterii.

Agenția Internațională pentru Energie (AIE), cu sediul la Paris, care grupează 29 de țări industrializate, se așteaptă ca consumul mondial de petrol să atingă apogeul la sfârșitul acestui deceniu, la 103 milioane de barili pe zi, după ce a făcut ajustări regulate față de prognoza sa din 2017, care prevedea un vârf de aproape 105 milioane de bpd în 2040.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Gigantul petrolier BP și-a devansat previziunile privind vârful cererii de petrol la nivel mondial, în timp ce guvernele Statelor Unite și Chinei – cei mai mari doi mari consumatori de petrol din lume – și-au redus previziunile privind consumul intern.

Transporturile sunt responsabile pentru aproximativ 60% din cererea mondială de petrol, doar Statele Unite fiind responsabile pentru aproximativ 10%, potrivit AIE. Această pondere ar trebui să scadă, deoarece AIE se așteaptă ca vehiculele electrice să fi eliminat aproximativ 5 milioane de barili pe zi din cererea mondială de petrol până în 2030.

Vânzările globale de vehicule electrice reprezintă în prezent aproximativ 13% din totalul vânzărilor de vehicule și este posibil să crească până la 40%-45% din piață până la sfârșitul deceniului, potrivit AIE. Acest lucru se datorează unui standard de eficiență din ce în ce mai strict și subvențiilor introduse de diverse guverne din întreaga lume de la Acordul de la Paris din 2015 pentru a limita încălzirea globală.

Printre cele mai recente măsuri de subvenționare se numără creditul fiscal de 7.500 de dolari pentru achiziționarea unui vehicul electric nou, adoptat anul trecut prin Legea americană de reducere a inflației, menit să contribuie la compensarea prețurilor ridicate de vânzare.

Deși aceste cifre sunt mari, AIE a declarat că vânzările de vehicule electrice ar trebui să fie și mai mari – de ordinul a 70% din piață până în 2030 – pentru a respecta obiectivul Acordului de la Paris privind limitarea încălzirii.

Este incert dacă vânzările pot atinge aceste cote.

Producătorii de vehicule electrice, inclusiv General Motors, Ford și Stellantis, în ultimele săptămâni au amânat sau au renunțat la planurile de accelerare a producției, pe fondul creșterii costurilor cu forța de muncă și a semnelor că ratele mai mari ale dobânzilor încetinesc creșterea în Statele Unite.

Pe termen mai lung, însă, scăderea costurilor pentru bateriile vehiculelor electrice îi face pe unii cercetători să fie optimiști.