Cuba introduce un nou impozit pe produsele agricole

Cuba pixabay.com

Guvernul cubanez a anunţat sâmbătă o nouă taxă de 10% pe vânzările individuale de produse agricole, măsură care îi va afecta pe micii comercianţi, lucrătorii independenţi şi pe consumatorii de pe insulă, notează AFP, citată de Agerpres.

Acest impozit va intra în vigoare luni şi se aplică persoanelor fizice şi întreprinderilor care comercializează produse agricole cu amănuntul, potrivit decretului publicat sâmbătă în Monitorul Oficial.

Măsura riscă să provoace o nouă creştere a preţurilor într-o ţară în care inflaţia a depăşit deja 70% în 2021, potrivit economistului cubanez Pedro Monreal.

“Două efecte probabile: preţuri mai mari la alimente şi creşterea inegalităţii”, a scris Pedro Monreal pe Twitter. “Impactul va fi resimţit în cea mai mare parte de gospodăriile cu venituri mai mici care cheltuiesc un procent relativ mai mare din venit pe alimente”, a prezis el.

O reformă monetară realizată în 2021 de guvernul insulei comuniste a dus la o creştere semnificativă a preţurilor bunurilor şi serviciilor.

Efectele acestei reforme au fost unul dintre factorii care au declanşat manifestaţiile istorice de la 11 iulie 2021, când oamenii au ieşit în stradă strigând “Ne este foame!” şi “Libertate!” în peste 50 de oraşe din Cuba.

Populaţia se confruntă cu o penurie de alimente şi medicamente, într-o ţară care importă 80% din produsele alimentare, dar care şi-a redus achiziţiile din străinătate din cauza lipsei de valută, a dificultăţilor logistice legate de pandemie şi a înăspririi embargoului economic american.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: