EXCLUSIV Cu datorii de 105 milioane de euro, Plaza Centers încă se chinuie să vândă ruina Casei Radio din București către AFI Europe

casa radio Sursa foto: G4Media

Aflat într-o situație dificilă, cu datorii la plata obligațiunilor de 105 milioane de euro, Plaza Centers, companie implicată într-un PPP cu statul român asupra dezvoltării Casei Radio din București, încearcă să-și vândă acum toate activele, inclusiv ruina gigant din București.

De altfel, AFI Europe a semnat, în 2019, o înțelegere prin care se angaja să plătească 60 de milioane de euro pe 75% din Casa Radio (partea din PPP a Plaza Centers), și era în due dilligence, dar afacerea a fost din nou amânată până la sfârșitul acestui an, pentru că Plaza Centers are dificultăți în a realiza tot ceea ce a promis în înțelegerea cu AFI.

„Concentrarea noastră e pe cedările de active, prin urmare am reușit să vindem un proiect din Chennai, India în urma căruia compania a primit o sumă de aproximativ 4,25 milioane euro, în plus, compania își continuă eforturile de a realiza tranzacția din Bangalore, India. În legătura cu Proiectul Casa Radio, încă încercăm să renegociem Acordul PPP cu autoritățile. Ulterior acestui proces de renegociere este necesară o Ordonanță a Guvernului pentru confirmarea transferul acțiunilor către AFI Europe, precum și modificarea Acordului PPP în conformitate cu prevederile acordului semnat cu AFI Europe”, spune Ron Hadasi, directorul executiv al companiei.

De altfel, Plaza Centers și AFI Europe au încheiat un act adițional la acordul de prevânzare a 75% din proiectul Casa Radio (restul de 25% fiind deținut de statul român) prin care cele două părți au convenit să prelungească data la care vor încheia un contract de cumpărare de acțiuni, sub rezerva îndeplinirii condițiilor agreate, până la 31 decembrie 2021. Actul adițional a fost aprobat de adunarea deținătorilor de obligațiuni din data de 12 noiembrie 2020.

În urma celor de mai sus, părțile își continuă încercările de a primi avizul autorității, dar nu s-a înregistrat niciun progres de la pre-vânzarea semnată. Astfel, compania explorează toate opțiunile sale pentru a obține progrese, inclusiv opțiunile sale legale.

Acum, prioritățile companiei sunt concentrate pe eforturile de a semna contractul definitiv de vânzare a proiectului Casa Radio și să solicite aprobarea deținătorilor de obligațiuni a amânării rambursării obligațiunilor. În plus, compania intenționează să continue reducerea costurilor sale operaționale.

Ca un amănunt, valoarea Casei Radio, estimată la circa 63 de milioane de euro în 2019, a scăzut cu 2,4 milioane de euro, și ca efect valoarea proprietăților comerciale ale companiei a rămas nulă la 30 iunie 2021, comparativ cu valoarea de la 31 decembrie 2020 ca urmare a reducerii totale a valorii proiectului Casa Radio din România în 2020.

De altfel, din cauza scăderii valorii totale a proiectului Casa Radio provizionul, în valoare de 15,8 milioane de euro la 31 decembrie 2020, creat cu privire la obligația legată de proiectul Casa Radio a fost anulat. Cu toate acestea, compania consideră că, în ciuda acestei reduceri, nu există nicio modificare a valorii drepturilor companiei conform Acordului PPP. În plus, consideră că în cazul în care vor decide să urmărească prejudiciul economic material, compania are un caz bun să pretindă despăgubiri pentru astfel de daune.

Dar, compania susține că nu poate exista nicio certitudine că SPA va fi în cele din urmă executat și/sau tranzacția va fi finalizată, mai ales că discuțiile cu autoritățile române sunt sterile. Așa că, ruina gigant din Eroilor ar putea rămâne acolo pe termen nelimitat sau măcar încă peste 30 de ani rămași din cei 49 de ani, perioadă pe care a fost concesionată Casa Radio.

Plaza Centers a cumpărat, înainte de criza din 2008, opt terenuri în România,pe care urma să construiască mall-uri, dar, în ciuda investiției de circa 300 de milioane de euro, niciun proiect al companiei nu a fost livrat, iar ulterior terenurile au fost vândute în pierdere.

De altfel, prin Hotărârea nr. 571/1992 clădirea, având denumirea de „Muzeul Naţional”, s-a transmis împreună cu terenul aferent, din administrarea Ministerului Culturii în administrarea Radioteleviziunii române. Asta pentru a servi ca sediu pentru Radiodifuziunea română, așa-numita „Casă Radio”.

În 2006, terenul și clădirea Casa Radio au fost concesionate de statul român pe o perioadă de 49 de ani companiei Plaza Centers care intenţiona ca în locul vechii clădiri să construiască un mall, turnuri de birouri, dar și un hotel și un centru de conferințe.

Proiectul de reamenajare a zonei se întindea pe un teren de zece hectare. Cel care controla compania israeliană Plaza Centers era omul de afaceri Mordechay Zisser (decedat între timp), care deținea și hotelul Radissons SAS de pe Calea Victoriei. În anul 2009, proiectul ar fi fost evaluat la 927 milioane euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: