Criza din Ucraina : Ministerul Transporturilor a aprobat o derogare temporară de la programul de condus. Șoferii de camioane pot lucra până la 11 ore/zi

transportator, camion, sofer, trafic, masini Sursa foto: Pixabay

Transportatorii rutieri pot conduce până la 11 ore/zi față de programul normal de 9 ore/ zi după ce Ministerul Transporturilor a aprobat o derogare temporară de la Regulamentul Comisiei Europene 561/2006 care stabilește perioadele de conducere și odihnă. Derogarea este explicată prin ,,situația de urgență” existentă pe teritoriul României în contextul crizei provocate de războiul din Ucraina care a dus la aglomerarea vămilor, dar și a aplicării restricțiilor din Pachetul Mobilitate 1 ( n.r. întoarcerea camioanelor acasă la fiecare 8 săptămâni). În plus, extinderea programului legal de condus este motivată și prin necesitatea de a nu afecta fluxurile de mărfuri și lanțurile de aprovizionare. Derogarea a intrat în vigoare marți și se aplică temporar, până pe 13 aprilie, arată Ministerul Transporturilor :

,,1. Acordarea unei derogări temporare de la prevederile privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de repaus ale conducătorilor auto prevăzute în Regulamentul CE nr. 561/2006, pentru o perioadă de 30 de zile, respectiv în perioada 15 martie 2022 – 13 aprilie 2022, în cazul transporturilor rutiere de mărfuri efectuate cu vehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, astfel:
a) Posibilitatea efectuării de către conducătorii auto a unei durate zilnice de conducere de 11 ore (față de 9 ore, care poate fi extinsă la 10 ore de 2 ori pe săptămână, conform Regulamentului), fără a depăși 60 de ore într-o săptămână, respectiv fără a depăși 96 de ore în două săptămâni consecutive;
b) posibilitatea extinderii duratei de conducere într-o săptămână la 60 de ore (față de 56 de ore, conform Regulamentului);
c) Posibilitatea extinderii duratei de conducere în două săptămâni consecutive la 96 de ore (față de 90 de ore, conform Regulamentului);
d) Posibilitatea efectuării de către conducătorii auto a pauzei de 45 de minute după o perioadă de 5 ore și 30 de minute de conducere continuă (față de 4 ore și 30 de minute, conform Regulamentului);
e) posibilitatea dea efectua perioada de repaus săptămânal normal de minim 45 de ore în cabina vehiculului.
2. Conducătorii auto au obligația de a menționa în scris, pe foile de înregistrare ale tahografului analog sau pe spatele print-urilor tahografului digital, toate cazurile în care au pus în practică derogările aprobate mai sus.
3. Informarea imediată a Comisiei Europene cu privire la derogarea acordată

Miercuri dimineață, în vămile cu Ungaria, șoferii de camioane așteptă 11 ore (660 minute) la vama Petea pentru a ieși din România, 7 -8 ore la Borș 2 pe Autostrada A 3 și peste 5 ore la Vama Nădlac 2 pe Autostrada A 1.

,,În urma restricţiilor de circulație din perioada 11-15.03.2022, de pe teritoriul Ungariei, când autovehiculele de transport cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu au circulat pe teritoriul statului vecin, dar şi din cauza prezentării unui număr mare de automarfare pentru a ieşi din ţară într-un timp foarte scurt, la această oră în punctele de trecere a frontierei de la granița comună se înregistrează timpi de aşteptare ridicaţi pe sensul de ieşire din ţară pe arterele destinate acestor autovehicule. A fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire din ţară, atât în P.T.F. Borş II (se lucrează pe 4 artere) cât şi în P.T.F. Nădlac II (se lucrează pe 6 artere), dar şi în P.T.F. Vărşand (se lucrează pe 3 artere), P.T.F. Borş (se lucrează pe 2 artere).” a transmis Poliția de Frontieră.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: