Cristian Seidler: S-au alocat cu 15 miliarde de lei mai puțin pentru plata pensiilor în 2024, conform noii legi / ”Guvernul știe că plata pensiilor recalculate nu va avea loc, de fapt” / Reacția ministerului

pensie, pensionar, bani Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prin proiectul bugetului asigurărilor sociale pe 2024, Guvernul a prevăzut o sumă cu 15 miliarde de lei mai mică decât costurile estimate de Ministerul Muncii pentru plata pensiilor conform legii recalculării aprobate recent, anunță USR printr-un comunicat de presă.

UPDATE

Ministerul Muncii transmite că impactul noi legi a pensiilor presupune cheltuieli totale cu pensiile de 135 miliarde lei în 2024, iar alocarea din buget a fost de 135 miliarde lei, din care 115 miliarde de lei sunt contribuții, iar 20 miliarde lei reprezintă subvenția.

„Au fost alocate 135 de miliarde de lei, dintre care 115 miliarde de lei reprezintă venituri din contribuțiile de asigurări sociale (CAS), iar 20 de miliarde de lei reprezintă subvenția de la bugetul de stat.
Menționăm că în Expunerea de motive a Legii nr. 360/2023, privind sistemul public de pensii, este prevăzut, pentru anul 2024, un impact bugetar de 135 de miliarde de lei.
Reamintim că pensionarii vor primi o indexare de 13,8% a punctului de pensii la 1 ianuarie 2024, urmând ca la 1 septembrie 2024 seniorii din România să încaseze pensiile recalculate conform Legii 360/2023.
În concluzie, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale îi asigură pe toți pensionarii din România că banii pentru plata drepturilor lor sunt prevăzuți în bugetul pentru anul 2024”, se precizează în comunicat.

Știrea inițială

Prin proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024, Guvernul Ciolacu alocă pentru plata pensiilor 131,5 miliarde de lei. Totuși, în momentul adoptării noii legi a pensiilor, Ministerul Muncii a anunțat că acestea vor costa 146,1 miliarde de lei, explică USR-iștii.

Cu alte cuvinte, Guvernul PSD-PNL alocă mai puțin cu 15 miliarde de lei decât știu că vor avea nevoie.

„Recalcularea pensiilor începând cu septembrie 2024 presupunea o cheltuială suplimentară de 10 miliarde de lei, conform Ministerului Muncii. Alocarea unei sume mai mici cu 15 miliarde de lei confirmă că Guvernul știe că plata pensiilor recalculate nu va avea loc, de fapt, în anul 2024, așa cum au promis prin lege”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

USR anunță că va depune amendament pentru a fi alocați toți banii necesari pentru plata integrală a pensiilor conform noii legi, chiar dacă nu credem în intențiile declarate ale Guvernului PSD-PNL privind recalcularea pensiilor.

Cristian Seidler a avertizat și asupra termenului de 9 luni în care actualul ministru al Muncii susține că va face recalcularea a 4,8 milioane de dosare de pensii.

”Aceasta în condițiile în care același ministru recunoaște că este nevoie de parcurgerea mai multor demersuri tehnice și administrative, iar în doi ani nu s-a reușit nici măcar digitizarea pe care au promis că o vor realiza într-un an”, se mai precizează în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: