Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Cristian Ghinea a declarat, marți, după depunerea demisiei, că Planul Național de Redresare și Reziliență va trece astăzi de cabinetul președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen și va fi aprobat la sfârșitul acestei luni.
„În primul rând să lăsăm toate lucrurile în ordine aici. Am convocat la ora 12 toți directorii, secretarii de stat și echipa care a lucrat la PNRR. Ministerul a căpătat proporția unui minister al reformelor în ultimele luni, datorită PNRR. Până la urmă vorbim, pe lângă investiții masive, de 29 miliarde de euro, și de reforme foarte importante pe care acest minister le va coordona și le va monitoriza în următorii 5 ani și jumătate. Pe lângă PNRR, care a fost obiectivul principal al mandatului meu și pe care l-am dus la bun sfârșit, aș mai aminti faptul că am pus pe roate programele operaționale viitoare, le-am agreat informal structura cu Comisia Europeană. Am programat React-Eu, un fond de criză al UE, pe care nimeni nu se ocupa să îl programeze. Dimpotrivă, se făceau promisiuni prin OUG de 3 miliarde de euro, când noi aveam doar 1,5 miliarde de cheltuit. În sfârșit, la partea de evitare a dezangajării de plăți, anul ăsta nu este niciun risc. Au intrat 1 miliard de euro în țară din fondurile europene curente, în primele 6 luni, și o să mergem spre 2,5 miliarde de euro până la finalul anului”, a spus Ghinea.
Întrebat dacă premierul ar putea să amâne intrarea în vigoare a demisiei sale din cauza PNRR, Ghinea a spus că nu a discutat cu premierul și că demisia e un act unilateral.
„Premierul are 15 zile să ia act. Am avut o discuție scurtă aseară cu domnia sa, să-i predau azi ce e de făcut. A rămas să vorbim în dimineața asta”.
Ghinea a precizat că astăzi PNRR-ul României și al Maltei trec de cabinetul președintelui CE Ursula von der Leyen și va fi aprobat la sfârșitul acestei luni.
„PNRR nu trebuie să fie un obiect al aceste crize. E un PNRR al fostei coaliții și îl ducem împreună la capăt. Va fi aprobat luna aceasta. Da, va fi o vizită a doamnei Ursula von der Leyen”, a precizat el.
Potrivit lui Ghinea, astăzi, PNRR-ul României și Maltei e în etapa de a fi aprobat la cabinetul președintelui Comisiei Europene și trimis către celelalte directorate. Nu mai e de făcut nimic pe partea de documentație, a spus el.
„PNRR este agreat cu Comisia Europeană. După ce am lăsat PNRR-ul la cheie, acum stresul se mută pe programele operațional trimise într-o primă formă la comisie. Ministerul este în proces de a agrea feedback-ul. Până în ianuarie trebuie trimise toate către Comisie. Estimez că, dacă nu ne câcâim, în primăvară le avem aprobate, apoi lansăm apeluri de proiecte”, a mai spus Ghinea.
Demisia ministrului Cristian Ghinea din fruntea ministerului investițiilor și proiectelor europene ar putea fi amânată de premierul Florin Cîțu pe motiv că în luna septembrie se așteaptă adoptarea Planului Național pentru Relansare și Reziliență, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.
În plus, după adoptarea PNRR, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen are programată o vizită în România.
Demisia este un act unilateral, dar potrivit legii ”demisia din funcția de membru al Guvernului se anunță public, se prezintă în scris prim-ministrului și devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii”.
Altel spus, premierul Florin Cîțu poate întârzia timp de două săptămâni demisia efectivă din funcție a lui Cristian Ghinea, timp în care acesta își poate exercita atribuțiile de ministru. Potrivit surselor G4Media.ro, ministrul Ghinea și premierul Cîțu au avut o relație ”corectă” în timpul discuțiilor pe tema PNRR.