Creșterea economică din primul trimestru a depășit așteptările analiștilor. Codîrlașu, CFA: Erau chiar anticipaţii de recesiune tehnică

crestere economica, grafic Sursa: Pexels

Creşterea produsului intern brut anunţată marţi de Institutul Naţional de Statistică este peste aşteptări în condiţiile în care erau chiar anticipaţii de recesiune tehnică în România, consideră Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România.

„Creşterea este peste aşteptări. Erau chiar anticipaţii de recesiune tehnică în România. Dar acum ce a făcut practic INS-ul: a revizuit modul de ajustare sezonieră a seriilor şi prin urmare scădere trimestru versus trimestru anterior a fost în trimestrul III 2020 versus trimestrul III 2021. În schimb, în trimestrul IV versus trimestru III a fost o creştere, ceea ce înseamnă că a fost în ultimul an doar un trimestru cu scădere. Deci scenariul de recesiune tehnică nu mai ţine”, a explicat Adrian Codirlaşu pentru Agerpres.

El a precizat că şi datele pentru primul trimestru din acest an faţă de primul trimestru din 2021 arată o creştere de 6,5% a PIB, deci mai bune decât anticipaţiile. De asemenea, el a precizat că acest lucru s-a văzut deja în consum.

Adrian Codirlaşu a explicat că şi în cazul în care nu exista o schimbare de metodologie a calculului nu exista pericolul unei recesiuni tehnice.

Totodată, acesta a menţionat că evoluţiile au fost anticipate prin Raportul asupra inflaţiei de către Banca Naţională a României.

Economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

În ceea ce priveşte evoluţia PIB în ultimul trimestru al anului trecut, INS a explicat faptul că pe serie ajustată sezonier indicii de volum au fost modificaţi faţă de a doua variantă provizorie ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022, cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială.

Astfel, dacă potrivit datelor publicate în aprilie PIB a scăzut cu 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut, noile date arată că economia a consemnat un avans de 1%.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022 cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2021, publicată în comunicatul de presă nr. 85 din 8 aprilie 2022. Astfel: rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 101,9% la 101,1%; rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 101,6% la 103,3%; rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021, au fost revizuite de la 100,4% la 97,1%; rezultatele trimestrului IV 2021, comparativ cu trimestrul III 2021, au fost revizuite de la 99,9 la 101,0%”, se precizează în comunicatul INS.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Propaanda de partid!
    CINE numeste conducerea INS?
    Cine funrizeaza minciuni statistice?
    Cine?
    Dar de ce?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.