Salariile și sporurile demnitarilor și primarilor vor crește de la 1 noiembrie, în plină criză, după ce Senatul a adoptat miercuri amendamente depuse de doi senatori UDMR. Decizia vine după ce Curtea Constituțională a admis tot miercuri o sesizare USR, care împiedica majorarea de salarii din sistemul public prin Parlament.
Practic, salariile demnitarilor sunt înghețate la nivelul anului 2019, după ce Guvernul a luat această decizie în pandemie, iar de atunci nu au mai fost actualizate. Iar acum senatorii UDMR au depus un amendament care să actualizeze din nou indemnizațiile demnitarilor cu salariul minim din 2021 care între timp a crescut. Salariul minim s-a majorat de la 2.080 lei în 2019 la 2.300 lei în 2021.
„Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (41), începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr.IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit de lege pentru anul 2021”, arată unul din amendamentele depuse.
În plus, senatorii UDMR mai introduc un amendament care majorează cu 25% salariile angajaților din Secretariatul General al Guvernului, Parlament, Consiliul Legislativ și Administrația Prezidențială, implicați în procesul legislativ, pe durata desfășurării acestei activități.
„La anexa VIII, capitolul I, punctul 2 al Notei din Legea-cadru nr. 153/20.17 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare se modifica si va avea următorul cuprins: “Personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, serviciilor Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale beneficiază pe durata desfășurării acestei activități de majorarea salariului de bază aflat în plată în procentul prevăzut la art. 17 alin. (4) din prezenta lege. Stabilirea personalului de specialitate implicat în procesul legislativ se face prin decizie a ordonatorului principal de credite, respectiv prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere, în cazul Parlamentului. Prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere se stabilește personalul contractual care beneficiază de sporul de complexitatea muncii în cuantumul prevăzut la art. 17 alin. (4)”, este al doilea amendament.
Chiar miercuri Curtea Constituțională a României (CCR) a admis sesizări depuse de USR care reclamau aceleași tipuri de majorări salariale în sistemul public, introduse prin două proiecte de lege (AICI și AICI). Principalele argumente de neconstituţionalitate invocate în sesizări erau: lipsa fişei financiare, încălcarea principiului bicameralismului, încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor. În proiectele de lege menţionate, iniţiatorii nu au indicat de unde vor fi luaţi banii, adică sursa de finanţare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare ce decurg din aplicarea noilor măsuri, susţinea USR.
USR susține că senatorii UDMR reintroduc acum exact aceleași prevederi „pe ușa din dos”. „Curtea Constituțională a dat dreptate USR, admițând astăzi sesizările noastre pe proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public. Prin sesizarea CCR, USR a împiedicat creșterea indemnizațiilor parlamentarilor și a protejat banul public și bugetul de stat. Confruntată cu decizia CCR, Coaliția PSD-PNL-UDMR apelează acum la un tertip: reintroduce majorarea indemnizațiilor pentru demnitari și aleșii locali pe ușa din dos, printr-un amendament ce va fi astăzi votat în plenul Senatului”, arăta USR.
Senatul este primă cameră sesizată, lege de aprobarea a OUG 115/2022 urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților care este forul decizional în acest caz.