Cotaţia aluminiului a atins cel mai ridicat nivel de după 2008, pe fondul crizei energetice

aluminiu alro slatina Sursa: Intermodal-logistics.ro

Cotaţia aluminiului a atins cel mai ridicat nivel de după 2008, în condiţiile în care criza energetică afectează oferta unui metal care este utilizat într-o gamă largă de produse – de la cutii de bere până la telefoane iPhone, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Pentru producţia unei tone de aluminiu este nevoie de aproximativ 14 Megawaţi oră de energie electrică, adică cât consumă o casă obişnuită timp de mai mult de trei ani. Dacă întreaga industrie mondială a aluminiului, care produce 65 de milioane de tone de aluminiu pe an, ar fi o ţară ar fi al cincilea mare consumator mondial de energie electrică.

Luni, cotaţia aluminiului a crescut cu 2,5% până la 3.040 dolari pe tonă la bursa de metale de la Londra, cel mai ridicat nivel de după luna iulie 2008.

Industria mondială a metalelor se pregăteşte să se reunească la Londra pentru evenimentul anual LME Week, iar semnele de presiuni în industria aluminiului au continuat să se acumuleze. Vineri, Consiliul de stat din China a anunţat că va permite creşterea preţurilor, în încercarea de a reduce o gravă criză energetică. În Olanda, producătorul de aluminiu Aldel va reduce producţia începând din această săptămână din cauza preţurilor mari la electricitate.

Mai multe fabrici de aluminiu din China sunt puse în conservare şi producţia acestei ţări a atins probabil nivelul maxim, cel puţin pe termen scurt, crede Mark Hansen, director general la firma londoneză de trading Concord Resources Ltd. Având în vedere că piaţa este în deficit şi trebuie stimulate investiţiile în noi facilităţi de producţie din afara Chinei, preţurile ar putea ajunge la 3.400 de dolari pe tonă în următoarele 12 luni, prognozează Mark Hansen.

Traderii şi analiştii spun că în perioada următoare investitorii vor urmări cu atenţie orice semnale privind diminuarea exporturilor chineze de aluminiu. În condiţiile în care propria sa producţie este supusă la presiuni şi cererea este în creştere, China a început să importe cantităţi din ce în ce mai mari de aluminiu. Cu toate acestea, China exportă în continuare mari volume de aluminiu semi-finisat, graţie în parte şi reducerilor de taxe.

“Având în vedere cât de gravă este problema aprovizionării cu electricitate nu pare raţional pentru China să exporte în fiecare lună un volum mare de produse din aluminiu. Practic este vorba de un export net de resurse energetice”, spune James Luke, manager la firma Schroders.

Analiştii, inclusiv cei de la banca Goldman Sachs Group Inc., spun că există posibilitatea ca Beijingul să elimine sau să revizuiască scutirile de la plata TVA pentru exporturile de aluminiu, în ideea de a încetini livrările de metal în afara graniţelor. În condiţiile în care China ar putea continua să importe mari cantităţi de aluminiu în 2022, aceasta ar putea crea o criză de aprovizionare pentru restul lumii, generând riscul unei creşteri violente a preţurilor.

În mod normal, creşterea preţurilor aluminiului ar determina producătorii din alte părţi ale lumii să repornească vechile fabrici şi să majoreze oferta. Însă creşterea şi mai mare a preţurilor la electricitate pune presiuni asupra combinatelor de aluminiu şi face dificilă repornirea vechilor fabrici. De exemplu, o fabrică de aluminiu din Germania ar trebui să plătească aproximativ 4.000 de dolari pentru energia electrică necesară producţiei unei tone de aluminiu, un preţ care depăşeşte cotaţia actuală a aluminiului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: