Mai multe echipe vor efectua controale pe litoral în următoarele săptămâni, anunță Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), care a lansat ”Comandamentul Sezon Estival 2021”.
În cadrul Comandamentului vor acţiona, în perioada 17 iulie – 30 august, echipe de control alcătuite din inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripții Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale şi inspectori delegaţi de la DSVSA judeţene, în serii de câte două săptămâni.
Obiectivele acestor controale vizează atât respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare, dar și a măsurilor care se aplică pe durata prelungirii stării de alertă, pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, în corelare cu relaxarea măsurilor aplicate operatorilor economici din domeniu.
Controalele oficiale vor fi realizate în unități de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranță alimentelor din categoria: tabere școlare, restaurante, pizzerii, cantine, fast-fooduri, laboratoare de cofetărie, cofetării, patiserii, pensiuni turistice, unitati tip catering, puncte gastronomice locale, etc.
Echipele de control astfel constituite, vor acționa în şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche.
Scopul constituirii Comandamentului Sezon Estival este de a asigura turiștilor un nivel ridicat de protecție, astfel încât aceștia să poată consuma produse alimentare în condiții de igienă și siguranță pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare, transmit reprezentanții instituției.