Contracte cu bani din PNRR pentru stocarea energiei electrice în baterii au fost semnate de ministerul Energiei cu Electrica și Renovatio / Capacitatea de stocare se ridică la 130MWh, din PNRR vor fi alocate aproape 6,5 milioane de euro

stocare energie Sursa foto: Dreamstime

Ministrul Energiei a semnat joi două contracte de finanţare prin Investiţia 4.3 şi un contract prin Investiţia 4.2 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ce vizează dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice şi promovarea investiţiilor în lanţul valoric al celulelor şi panourilor fotovoltaice, transmite Agerpres.

“În această vară, am văzut toţi cât de importante şi necesare sunt investiţiile în capacităţile de stocare a energiei electrice. Pe lângă rolul în echilibrarea sistemului, capacităţile de stocare ne permit să putem beneficia energia ieftină şi verde produsă de parcurile solare şi eoliene şi atunci când nu bate soarele sau nu bate vântul. Astfel vom avea o energie mai sigură şi mai ieftină. Astăzi am semnat primele două contracte din apelul lansat ca parte a PNRR – investiţia 4.3. În plus, trebuie să reducem dependenţa de importurile de panouri fotovoltaice din ţările din afara UE, de aceea sprijinim cu bani nerambursabili investiţiile româneşti în producţia celulelor şi panourilor fotovoltaice. Am semnat tot astăzi primul contract, care va sprijini construcţia unei fabrici de panouri fotovoltaice, de la zero, la Sfântu Gheorghe”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, în cadrul apelului pe Investiţia 4.3 – Capacităţi de stocare a energiei electrice (baterii) au fost semnate două contracte de finanţare menite să sprijine dezvoltarea unor noi capacităţi de stocare a energiei electrice. Obiectivul apelului este de punere în funcţiune a unei capacităţi de minim 240 MW (sau 480 MWh).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Un prim contract, cel al Societăţii Energetice Electrica SA, vizează construirea unei capacităţi de stocare a energiei electrice, instalaţii aferente, posturi de transformare şi staţia de transformare, reţele electrice interne, împrejmuire, branşamente şi racorduri externe la SEN. Valoarea ajutorului de stat este de 16.874.252,36 lei (3.391.605,00 euro), iar capacitatea de 69,93 MWh.

Cel de-al proiect al companiei Renovatio Trading SRL urmăreşte realizarea unei capacităţi de stocare a energiei electrice (baterii) în localitatea Topliţa, judeţul Harghita. Valoarea ajutorului de stat este de 15.164.708,72 lei (3.047.998,86 euro), iar capacitatea de 60,96 MWh.

Pe Investiţia 4.2 – Producţia şi reciclarea celulelor şi panourilor fotovoltaice, Ministerul Energiei promovează investiţiile în lanţul valoric complet al celulelor şi panourilor fotovoltaice, prin finanţarea capacităţilor de producţie, asamblare şi reciclare. Obiectivul măsurii este construirea unor capacităţi de producţie de cel puţin 200 MW/an.

Contractul semnat joi este cel al SC KBK Kraft Projekt SRL, un proiect de producţie module fotovoltaice, cu o valoare a ajutorului de stat de 19.377.991,82 lei (3.894.838,87 euro) şi o capacitate de 140 MW.

“Aceste investiţii reflectă angajamentul Ministerului Energiei de a sprijini tranziţia către energie verde şi de a întări securitatea energetică a României prin promovarea investiţiilor”, se menţionează în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.