Continental ia în considerare o scindare şi apoi o listare a diviziei auto la Bursa de la Frankfurt

continental anvelope Sursa foto: Continental

Consiliul de Administraţie al Continental AG examinează cu atenţie o scindare şi apoi o listare a diviziei auto la Bursa de la Frankfurt, a anunţat luni producătorul german de componente auto şi anvelope, transmite Reuters, citat de News.ro.

Paşii necesari pentru implementarea scindării vor fi pregătiţi în paralel. De asemenea, divizia de fabricare de produse pe bază de contract va fi parte a tranzacţiei, a informat Continental, care de o perioadă de timp se confruntă cu o profitabilitate scăzută pe segmentul furnizării de componente auto.

„Obiectivul scindării îl reprezintă exploatarea deplină a valorii şi a potenţialului de creştere ale celor două grupuri care vor fi separate”, a precizat compania.

Consiliul de Administraţie ar urma să decidă în trimestrul patru în privinţa scindării, pe baza evaluării. Potenţiala scindare ar putea fi apoi aprobată la Adunarea Generală a Acţionarilor din 25 aprilie 2025, planul putând probabil să fie finalizat până la finalul anului viitor, a informat Continental.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: