Consumul de gaze al Europei a scăzut cu 22% graţie temperaturilor peste medie din octombrie

gaz Republica Moldova Sursa foto: Moldovagaz Facebook

Europa şi-a redus semnificativ consumul de gaze naturale în luna octombrie, în condiţiile în care gospodăriile nu au pornit instalaţiile de încălzire graţie temperaturilor peste medie, ceea ce constituie o veste bună pentru piaţă înainte de venirea iernii, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Guvernele din regiune şi-au îndemnat consumatorii să îşi reducă consumul de gaze, după ce diminuarea livrărilor din Rusia a provocat temeri referitoare la o raţionalizare atunci când temperaturile vor scădea. Însă toamna blândă a ajutat la conservarea gazelor, chiar dacă termocentralele care produc electricitate continuă să consume mari cantităţi de combustibil.

Potrivit datelor furnizate de platforma online EnergyScan, pusă la punct de grupul francez Engie SA, cererea totală de gaze a Europei Occidentale a fost în luna octombrie a acestui an cu 22% mai mică decât în luna octombrie a anului trecut. Aceasta deşi sectorul producţiei de electricitate şi-a majorat consumul de gaze cu 14% în ritm anual.

Pe lângă evoluţiile meteo favorabile, cererea de gaze a fost redusă şi ca urmare a preţurilor care au explodat, astfel că mulţi consumatori industriali mici şi-au redus operaţiunile pentru a putea supravieţui. Această diminuare a consumului de gaze a clienţilor industriali, împreună cu intrările solide de gaze lichefiate şi faptul că depozitele de gaze sunt aproape pline, a ajutat la reducerea îngrijorărilor că guvernele vor fi nevoite să restrângă livrările către consumatori în lunile următoare.

„Apar semne ale unei modificări de comportament cu privire la utilizarea instalaţiilor de încălzire”, spune Julien Hoarau, director de analize la EnergyScan. Aceasta a ajutat la exercitarea „unor presiuni semnificative de scădere a preţurilor spot la gaze în Europa şi a consolidat capacitatea continentului de a echilibra sistemul la iarnă”, a adăugat Julien Hoarau.

Chiar dacă preţurile de referinţă la gaze în Europa sunt de peste trei ori mai mari faţă de media multianuală, ele au scăzut totuşi cu peste 60% faţă de vârful atins în luna august.

Datele EnergyScan mai arată că cererea de gaze din partea utilizatorilor rezidenţiali, a mediului de business şi a micilor utilizatori industriali a scăzut cu 33% în luna octombrie, iar cererea de gaze a marilor consumatori industriali a scăzut cu 27%. Cererea puternică de gaze venită din partea sectorului producţiei de electricitate a mai redus din declinul total, în condiţiile în care numărul mare de reactoare nucleare din Franţa la care se efectuează lucrări de mentenanţă precum şi producţia scăzută de energie hidro în alte regiuni a forţat ţările să folosească mai multe gaze naturale pentru a produce electricitate.

În mod inevitabil, însă, temperaturile scăzute vor îngreuna reducerea consumului de gaze în timp ce măsurile care vizează plafonarea preţurilor adoptate în unele ţări, precum Spania, ar putea diminua stimulentele pentru a face economii la gaze. Repornirea unor capacităţi industriale nefolosite în Europa ar pune de asemenea presiuni asupra livrărilor chiar dacă îmbunătăţirea producţiei de energie nucleară în Franţa în 2023 şi mai multe precipitaţii ar putea reduce utilizarea gazelor naturale pentru producţia de electricitate, a spus Hoarau.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: