Consitrans face proiectul tehnic pentru lărgirea la patru benzi pe DN 1 A între Bucureşti şi Mogoşoaia/ Proiectul va include piste de biciclete şi un pasaj pietonal subteran la Palatul Mogoşoaia

DN 1 A Mogoşoaia Captură Google Maps

Compania Consitrans a depus singura ofertă la licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar lărgirii Drumului Naţional 1 A între Bucureşti şi Mogoşoaia, una dintre cele mai aglomerate intrări în Bucureşti. Licitaţia a fost lansată pe 9 noiembrie iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost luni, 22 noiembrie. În aceste condiţii, având un singur ofertant contractul ar putea fi încheiat în decembrie, predarea documentaţiei, cel mai târziu în iunie 2022 iar execuţia lucrărilor să fie licitată în toamna anului viitor.

,,A fost depusă o ofertă din partea firmei CONSITRANS pentru proiectarea obiectivului Lărgire la 4 benzi DN 1 A şi măsuri de siguranţă rutieră pe sectorul cuprins între Centura Bucureşti şi intersecţia cu Şoseaua Chitila- Mogoşoaia. Tronsonul de drum național, cu o lungime de circa 1,2 km, traversează zona de intravilan a localității Mogoșoaia și este mărginit de proprietăți destinate rezidenței sau activităților comerciale. Proiectul este o măsură suplimentară de creștere a capacității de transport în zona Centurii Bucureștiului.” a transmis secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu.

Lărgirea la patru benzi se va face pe un tronson de 1,2 kilometri şi este necesară pentru că, de la prima oră cozile de maşini sunt foarte mari, mai ales pe sensul de intrare în Bucureşti. Inaugurarea pasajului suprateran de la Mogoşoaia, la sfârşitul lunii septembrie a eliminat cozile de aprox. 5 kilometri care se formau la Mogoşoaia pe Centură, dar şoferii care vin dinspre Ploieşti, Buftea sau Mogoşoaia stau în coloană la trecerile de pietoni şi la sensul giratoriu de la intersecţia cu şoseaua de Centură. Potrivit caietului de sarcini, modernizarea tronsonului de la Mogoşoaia va include lărgirea carosabilului la 14 metri (4X3,5 metri/bandă), creşterea siguranţei rutiere, amenajarea pistelor de biciclete, realizarea unui pasaj pietonal subteran la intrarea în parcul Mogoşoaia şi montarea de panouri fonoabsorbante.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Pe lângă acest proiect pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie pe DN 1 A, tot în zona de nord-vest a Capitalei, Compania de Drumuri ar trebui să finalizeze modernizarea Centurii Bucureşti între A 1 şi Chitila, o lucrare mult întârziată şi să semneze contractul pentru primul lot al Autostrăzii de centură A0 (lotul A 1 – DN 1). De asemenea, pentru ruta Bucureşti – Târgovişte va intra în proiectare drumul de mare viteză ,,Valahia Expres” iar pentru legătura Bucureşti- Centura actuală – A0 este prevăzut un drum nou : Giuleşti Expres, o şosea radială nouă între Calea Giuleşti, Săbăreni şi A0.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: