Concesionarea Aeroportului Otopeni poate atrage investiții de peste un miliard de euro și ar permite construirea noului Terminal (Asociația Pro Infrastructură)

Aeroportul Otopeni Sursa foto: CNAB

Dezvoltarea Aeroportului Otopeni și construirea noului Terminal (T2), cel mai important proiect de investiții al Companiei Aeroporturi București se pot face printr-un contract  de concesiune pe 25-35 de ani, această variantă fiind o alternativă la problemele vechi ale aeroportului pe care Ministerul Transporturilor întârzie să le rezolve : mizerie, aglomerație și infrastructură învechită, potrivit Asociației Pro Infrastructură. Concesionarea celui mai mare aeroport din țară ar aduce la buget 500 de milioane de euro la semnarea contractului, redevențe de 30-40 milioane de Euro/an și investiții de 1,2 -1,5 miliarde de euro pentru proiecte de modernizare. Construirea noului Terminal, este prevăzută de 20 de ani în ,,Programul Strategic” pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, avea termen inițial 2022, dar Ministerul Transporturilor a amânat investiția cu șase ani, pentru 2028 invocând lipsa finanțării pe fondul reducerii semnificative a traficului aerian.

Concesionarea aeroporturilor din Belgrad, Salonic sau Sofia sunt exemple de succes, potrivit Asociației Pro Infrastructură : ,,Aeroportul Otopeni stă la sol, regiunea își ia zborul! Conform filosofiei de carton, “noi nu ne vindem țara, o dăm gratis rudelor incompetente și leneșe”, stăm și visăm la terminalul T2, în timp ce vecinii au atras deja miliarde prin concesiune: nu vânzare de active, ci doar cedarea dreptului de operare. Sofia a semnat în aprilie 2021, în plină pandemie, contractul de concesiune pentru aeroportul său, pe 280 milioane euro upfront (plată inițială), redevență anuală de 32% din cifra de afaceri (dar nu mai puțin de 25 milioane euro) și investiții de peste 620 milioane euro pe 35 de ani. La Belgrad acordul parafat în 2018 a fost o mișcare foarte bună, înțelegerea pe 25 de ani prevăzând o plată de 501 milioane euro upfront și investiții de 730 milioane euro, noul terminal urmând să fie gata în 2024. Alte exemple? Grecii și-au modernizat 14 aeroporturi în mai puțin de 4 ani cu această strategie, inclusiv Salonic, similar ca trafic cu Sofia. Doar Vinci, liderul european în domeniu, are în portofoliu 53 de aeroporturi din 12 țări de pe 3 continente. Mai simplu spus, este ușor să ne imaginăm că putem obține un contract de concesiune pe 25-35 de ani pe cel puțin 500 milioane de euro la semnătură, plus anual o redevență de 30-40 milioane și investiții de 1,2-1,5 miliarde euro. Alternativa? Promisiuni fanteziste, investiții cu țârâita, toalete insalubre, acoperiș cu găuri, îngrămădeală (trece și pandemia) și, desigur, piste-calorifer învechite care se decojesc la decolarea avioanelor quadjet, dacă vă mai aduceți aminte de incidentul cu aeronava Boeing 747 din aprilie 2018: http://bit.ly/2EjAxMl.” a transmis API care solicită reluarea proiectului derulat în 2021 cu Banca Mondială pentru evaluarea unui proiect de concesiune.

Aeroportul Otopeni, cel mai mare aeroport din România, a înregistrat anul trecut un trafic de aproape 7 milioane de pasageri, în creștere cu 55% față de 2020, dar la jumătate față de 2019 când au fost aproximativ 15 milioane de pasageri, anunță Compania Aeroporturi București (CNAB). În 2021, la Otopeni au fost înregistrate peste 70.000 de mișcări de aeronave (aterizări și decolări), în creștere cu 38% față de 2020. Clasamentul celor mai apreciate aeroporturi din țară poate fi regăsit aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: