Delgaz Grid, companie membră a Grupului E.ON România, și-a bugetat pentru acest an investiții de 126 de milioane de euro, cu 11% mai mult decât în 2020, anunță compania, citată de News.ro. Sumele vor merge înspre modernizarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice.
Bugetul alocat investiţiilor este cel mare din ultimii 16 ani, de la intrarea E.ON pe piaţa de energie din România, a informat compania. În 2020 compania a investit 550 milioane lei (114 milioane de euro), în special pentru modernizarea sistemului de distribuţie.
Pentru Gaze naturale sunt prevăzute investiţii de 285 milioane lei (58 milioane euro), în creştere cu 8% faţă de anul 2020, obiectivul principal fiind modernizarea de conducte şi branşamente de gaze naturale (prin înlocuire şi protecţie catodică). Vor fi modernizate și staţii de reglare măsurare (SRM). O altă prioritate pentru acest an o reprezintă extinderea sistemului de distribuţie a gazelor naturale şi racordarea noilor consumatori. Pentru Energie electrică sunt programate investiţii în valoare de 327 milioane lei (67 milioane euro), în creştere cu 15% faţă de anul 2020, din care 26,5 milioane lei (5,4 milioane euro) reprezintă fonduri UE, în principal pentru continuarea implementării SCADA şi automatizarea sistemului de distribuţie urban şi rural, SMART metering, modernizarea reţelelor aeriene, a staţiilor şi posturilor de transformare, extinderea reţelei de distribuţie pentru racordarea de noi consumatori, precum şi pentru îndeplinirea cerinţelor din standardul de performanţă, precizează compania.
În SMART Metering compania şi-a propus instalarea a peste 22.000 de contoare inteligente şi astfel circa 22% dintre clienţii Delgaz Grid vor avea contorizare SMART. “Pentru perioada 2021-2028 ne propunem montarea a încă 387.000 de contoare, ceea ce înseamnă că 45% dintre clienţi vor avea instalate contoare inteligente până la sfârşitul anului 2028”, mai arată compania.
Delgaz Grid are în derulare și proiecte de investiţii cu fonduri europene. “Fonduri europene – accesarea surselor de finanţare europeană reprezintă o prioritate pentru companie în vederea realizării obiectivelor de modernizare şi digitalizare a infrastructurii de distribuţie a energiei electrice. La acest moment, cinci proiecte, în valoare de 191,5 milioane lei, cu cofinanţări de 118,7 milioane lei, se află în diferite stadii de implementare. Două dintre acestea vizează modernizarea şi integrarea în SCADA a opt staţii de transformare din judeţele Iaşi şi Vaslui, un altul vizează montarea a 10.000 de contoare inteligente pentru consumatori din municipiul Iaşi, iar cel mai recent proiect aprobat are ca obiectiv implementarea unui sistem de control inteligent al reţelei de distribuţie de energie electrică (ADMS) într-o zona omogenă cu consumatori preponderent casnici din municipiul Suceava”, precizează compania.
De asemenea, Delgaz Grid are în implementare un proiect ce urmăreşte obiective de securitate cibernetică în valoare totală de 1 milion lei, din care 0,7 milioane lei reprezintă cofinanţare nerambursabilă. Totodată, compania a depus patru proiecte în valoare de circa 181 milioane lei, care se află în diferite etape ale procesului de evaluare la nivelul autorităţilor responsabile.
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 82.300 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.