Compania ucraineană de consultanță IT SoftServe vrea să integreze Generative AI în 100 de proiecte anul acesta

CP_SoftServe mizeaza pe Gen AI_Vrea sa integreze tehnologia in 100 de proiecte anul acesta

Compania ucraineană de consultanță IT SoftServe anunță integrarea instrumentelor Gen AI în activitatea echipelor de dezvoltare din cadrul proiectelor pentru clienți, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Decizia a fost luată în urma unui studiu intern, realizat la nivel global, care a demonstrat că inteligența artificială generativă poate crește productivitatea echipelor SDLC (Software Development Life Cycle) cu până la 45% și poate accelera cu 30% timpul de dezvoltare a proiectelor.

„În prezent, inteligența artificială este utilizată de echipele SoftServe în cadrul a nouă proiecte pilot din sectorul financiar, producție, retail, dar și alte domenii. Aceste echipe au participat la un program de formare intensiv de două săptămâni, unde au învățat să utilizeze instrumentele Gen AI. Procesul de instruire a inclus o analiză a proceselor și sarcinilor specifice, oferindu-le seturi specializate de chestionare. Primele rezultate indică o tendință pozitivă: timpul dedicat dezvoltării de software a scăzut cu 20%, cel dedicat controlului calității s-a diminuat cu 25%, automatizarea testelor se face mai rapid cu 20%, în timp ce crearea documentației tehnice este cu 17% mai eficientă”, se transmite în comunicat.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Inteligența artificială generativă are potențialul de a avea un impact semnificativ asupra productivității în diverse domenii de activitate. Misiunea noastră este să explorăm pe deplin capacitatea acestei tehnologii, în special în ceea ce privește îmbunătățirea productivității specialiștilor din toate etapele ciclului de dezvoltare a software-ului. La SoftServe, am inițiat acest proces, începând de la formarea angajaților și selecția instrumentelor individuale și de echipă până la consultanță privind utilizarea acestora în proiecte, monitorizarea rezultatelor și crearea de oferte personalizate pentru clienți. Suntem convinși că Gen AI ne va ajuta să depășim așteptările clienților în ceea ce privește creșterea productivității echipelor de dezvoltare”, a declarat Dmytro Ovcharenko, GenAI Practice Director, SoftServe.

Printre instrumentele utilizate de echipele SoftServe se numără GitHub Copilot, CodeWhisperer, Duet AI – pentru programare, ChatGPT, MS Copilot 365 – pentru generarea de texte și NEO Platform, o platformă web enterprise bazată pe inteligență artificială.

Compania transmite că a început să dezvolte asistenți Gen AI personalizați pentru arhitectură software, analiză de business și QA/QC. Acești asistenți sunt capabili să automatizeze clustere întregi de procese specifice unor anumite domenii. Un exemplu este un asistent AI creat pentru arhitectura software – acesta contribuie la documentarea și strategia proiectului, automatizarea și îmbunătățirea proceselor, clarificarea cerințelor esențiale, generând soluții arhitecturale și elaborând un plan de acțiune. Asistentul utilizează un ChatGPT personalizat și este instruit în conformitate cu cele mai bune practici de proiectare software. Astfel, productivitatea arhitecților în crearea documentației crește în medie cu până la 30%.

Până la finalul anului, obiectivul companiei este să extindă integrarea Gen AI în peste o sută de proiecte ale clienților, implicând un număr total de peste 1.000 de specialiști. În paralel, SoftServe continuă să exploreze noi instrumente și modalități de interacțiune cu AI, cu scopul de a maximiza și mai mult productivitatea echipelor de dezvoltare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: