Compania turcă Ford Otosan are “undă verde” pentru preluarea uzinei de automobile de la Craiova

FABRICA FORD Fabrica Ford din Craiova Inquam Photos / Bogdan Danescu

Tranzacția prin care Ford Motor Company, via Ford Capital BV, a vândut uzina de automobile de la Craiova companiei turce Ford Otosan poate merge mai departe, autoritățile de concurență din Turcia verificând tranzacția și hotărând că acest tip de achiziție nu se supune autorizării, transmite Profit.ro.

Noul proprietar al fabricii Ford de la Craiova va fi Ford Otomotiv Sanayi A.Ș, societate pe acțiuni în care nu există un acționar majoritar și în care dețin pachete egale de acțiuni, de 41% fiecare, Ford Deutschland Holding GmbH și Koc Holding A.Ș. Un pachet de 18% este tranzacționat pe bursa din Istanbul. Controlul fabricii de automobile Craiova va fi exercitat prin Ford Otosan Netherlands B.V. Fabrica va fi vândută de asemenea de o companie cu sediul în Țările de Jos, Ford Capital N.V., proprietarul de drept al Ford România SA.

Vânzarea uzinei Ford România SA (fosta Automobile Craiova SA) a fost stabilită pentru suma de 575 de milioane de euro, la care se vor adăuga alte 140 de milioane de euro, plată condiționată de nivelul de utilizare a capacității industriale de la Craiova.
dreptul de autor.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: