Compania românească de mobilitate Autonom își accelerează electrificarea flotei și cumpără 200 de mașini electrice

masini electrice Sursa foto: Lektri.co

Compania românească de mobilitate Autonom anunță că accelerează procesul de electrificare a flotei prin achiziția a 200 de mașini electrice.

Valoarea achiziției se ridică la aproximativ 10 milioane de euro și capitalul utilizat provine din finanțarea primită de la Banca Europeană de Investiții, ca parte a programului de tranziție la o flotă cu emisii reduse de carbon, potrivit unui anunț al companiei la Bursa de Valori București (BVB).

Comanda a fost lansată pe 16 Ianuarie 2023, iar primele mașini au ajuns deja în flota companiei.

Amintim că Autonom a anunțat, în septembrie 2022, că va achiziționa 895 de vehicule electrice și hibride, după ce a primit o finanțare de 15 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI).

Autonom este o companie cu capital 100% românesc, pornită în 2006, în Piatra Neamţ şi este una din cele mai mari firme, după cifra de afaceri, în sectoarele sale principale de activitate: leasing operaţional şi închirieri auto.

La începutul lui 2022, Autonom a semnat un acord cu Grupul Ţiriac pentru achiziţia Ţiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL) – un business cu venituri anuale de peste 80 de milioane de lei şi active în valoare de peste 200 milioane de lei.

După această tranzacția, flota de mașini a Autonom a depăşit pragul de 10.000 de maşini.

Autonom a mai achiziţionat, în iulie 2018, divizia de leasing operaţional din cadrul Băncii Transilvania, punând totodată bazele unui parteneriat de distribuţie prin care clienţii băncii pot avea acces la serviciile de mobilitate furnizate de companiile din Grupul Autonom.

Autonom a încheiat anul 2021 cu afaceri nete de 384,02 milioane lei, în creștere puternică față de afacerile de 240,6 milioane lei înregistrate în 2020. Totodată, compania a raportat un profit de 22,48 milioane lei, de patru ori mai mare decât profitul de 5,2 milioane lei în 2020.

În Uniunea Europeană, piața mașinilor electrice și hibrid este în plină ascensiune. Conform ultimelor date ale Asociației Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA) europenii au cumpărat peste 1.1 milioane de autovehicule electrice în 2022, reprezentând o creștere de 28% față de 2021. Cifrele arată că aproximativ unul din opt europeni au optat pentru o un model electric, aceste automobile bifând o cotă de piață de 12,1%.  În România cifrele s-au dublat față de 2021, marcând o creștere a cotei de piață la 9,1% și peste 10.000 de autoturisme electrice înmatriculate, potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Cea mai vândută mașina a fost Dacia Spring cu un număr de 6.800 de unități cumpărate, urmată de Tesla, cu 1.020 unități.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: