Compania românească de inginerie și tehnologie Simtel Team a înregistrat un profit net de 12 milioane de lei în 2022

Listare Simtel Team Sursa foto: BVB

Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile, raportează, la nivel individual, o cifră de afaceri de 137 milioane de lei pentru anul 2022, o creștere cu 134% față de anul 2021 și un profit net de 12 milioane de lei, o apreciere cu 96%, comparativ cu 2021, potrivit unei informări de presă.

Divizia de energie verde a avut cea mai mare contribuție la cifra de afaceri, de 77%, telecomunicațiile au reprezentat 21%, în timp ce alte linii de business au contribuit cu 2%.

„Anul 2022 este unul istoric pentru noi și întreaga echipă Simtel Team, fiind de departe cel mai bun an de la înființarea companiei, atât din punct de vedere financiar, cât și al proiectelor în care am fost implicați. Pe parcursul anului trecut am pus în funcțiune centrale electrice fotovoltaice cu o putere instalată de aproximativ 45 MWp, iar portofoliul de clienți s-a extins cu 70 clienți”, a declarat Iulian Nedea, cofondator și CEO al Simtel Team. 

În 2022, Simtel Team a înregistrat venituri operaționale de 137,1 milioane de lei, o creștere de 134% față de anul 2021, când compania a generat venituri operaționale de 58,7 milioane de lei, iar rezultatul net a crescut de la 6,1 milioane de lei în 2021, la 12 milioane de lei în 2022, o apreciere cu 96%. Astfel, la nivel individual, Simtel Team a înregistrat venituri operaționale cu 34% peste veniturile operaționale bugetate pentru anul 2022 și un profit net, la nivel individual, cu 10% peste cel vizat la nivelul lui 2022. 

Performanța realizată în 2022 la nivelul rezultatelor financiare a fost determinată de aportul excelent și continuu al liniei de business de energie regenerabilă, care a generat 77% din cifra de afaceri totală, o creștere a ponderii totale față de 2021 cu 8 puncte procentuale. Prin urmare, această divizie, care se concentrează în primul rând pe soluții de eficientizare a consumului de energie prin construirea, întreținerea și operarea centralelor electrice fotovoltaice pentru retaileri, pe acoperișurile acestora sau în cadrul parcurilor fotovoltaice mari, construite pe teren, a contribuit cu aproximativ 105,5 milioane de lei la cifra de afaceri aferentă anului 2022, comparativ cu 40,4 milioane de lei generate în 2021.

Linia de business de integrator în domeniul telecomunicațiilor a contribuit cu 21% la cifra de afaceri totală, și au generat venituri de aproximativ 28,8 milioane de lei în 2022, față de 18,2 milioane de lei în 2021. Ponderea celorlalte linii de business a rămas nesemnificativă, reprezentând 2% din cifra de afaceri totală. 

Simtel Team va publica rezultatele financiare consolidate, care includ rezultatele înregistrate de ANT Power și Advanced Robotics, a cărei denumire a fost schimbată în Agora Robotics, la mijlocul lunii martie, cu 30 de zile înainte de Adunarea Generală Anuală a Acționarilor din data de 18 aprilie 2023. Conducerea menționează că performanța la nivel de grup va întări și mai mult rezultatele la nivel individual. 

„ANT Power, a avut parte de o activitate intensă în 2022, proiectele de prognoză de producție de energie în parcurile fotovoltaice fiind în continuă creștere. În plus, compania este implicată și în proiecte în care efectuează prognoză de producție și pentru parcurile eoliene, cu un grad de precizie extrem de ridicat. Totodată, Agora Robotics estimează că procesul de R&D în care este implicată va duce la crearea primului prototip de robot ce realizează curățenie în mod autonom în spațiile industriale sau de  retail, până la finalul lunii mai 2023. Începerea producției de serie este avută în vedere pentru primul trimestru din anul 2024”, a adăugat Iulian Nedea. 

Simtel Team este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 iulie 2021. În prezent, compania are o capitalizare de piață de aproximativ 220 milioane de lei. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: